sâmbătă, 29 august 2009

Stelea s-a alaturat giulestenilor

Dupa zece zile de chin, cat a durat cantonamentul de pregatire din Poiana Brasov si in care au avut parte de antrenamente infernale, rapidistilor nu le venea a crede ieri ca au scapat de acest "cosmar", cum au numit ei stagiul montan. Inainte de a reveni in Bucuresti, elevii lui Viorel Hizo au disputat un meci de pregatire in compania satelitului Tractorul Brasov, meci in care "Dulaul" a pus accent tot pe pregatirea fizica si pe angajament. Din cauza starii proaste a terenului, dar si a oboselii acumulate de giulesteni pe durata cantonamentului din Poiana, partida nu avea cum sa fie una spectaculoasa, dovada ca jocul prestat de cele doua echipe a fost mai degraba unul slab. Cu toate acestea, Hizo s-a aratat destul de multumit de pregatirea si evolutia elevilor sai, dar mai ales a echipei cu care a inceput partida: Radulescu - Stanciu, Perja, Mutica, Buta, Voicu - Ilyes, Sabau, Denis Serban - Sumudica si Nita. Desi destul de stearsa, partida nu a fost insa lipsita de ocazii, in final scorul fiind egal, 1-1. Spre satisfactia staff-ului tehnic giulestean, dar nu numai, golul "visiniilor" a fost reusit de mijlocasul Denis Serban, noua achizitie a Rapidului demonstrand ca s-a integrat repede in echipa lui Hizo. La meci a fost prezent, dar in tribuna, si noul portar al formatiei giulestene, Bogdan Stelea, care a revenit sambata in tara pentru a se alatura echipei antrenate de Viorel Hizo. Stelea a tinut sa sublinieze ca a acceptat oferta de a se transfera la Rapid nu neaparat pentru a fi selectionat de Anghel Iordanescu in echipa nationala, ci in primul rand pentru a ajuta gruparea de sub Grant. Cat priveste programul de pregatire al jucatorilor rapidisti, acestia vor avea doua zile libere, miercuri dimineata urmand sa se prezinte la baza sportiva Pro Rapid, unde vor efectua un antrenament. Joi este programata sa aiba loc o partida amicala in compania Astrei, iar pe 2 februarie este prevazut un alt meci de pregatire, cu Nationalul lui Cosmin Olaroiu.