sâmbătă, 29 august 2009
Autoritatile - convinse de "importanta deosebita a Curtii de Conturi"
"Suntem convinsi de importanta deosebita a Curtii de Conturi. Suntem constienti ca de activitatea dvs. depinde drumul de dezvoltare democratica al Romaniei", s-a adresat Tudor Mohora, membru al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, salariatilor Curtii de Conturi, cu ocazia aniversarii a 138 de ani de la infiintare. "Activitatea Curtii de Conturi constituie una din conditiile de baza a unei bune guvernari in Romania", este de parere presedintele Ion Iliescu, care a transmis mesajul sau de felicitare prin consilierul Gheorghe Zaman. Cu toate ca autoritatile statului marcheaza, de fiecare data cand au ocazia, rolul si importanta Curtii de Conturi, nu s-au grabit sa adopte un cadru legal complet pentru functionarea institutiei si nici sa numeasca un nou presedinte. Reamintim ca Ioan Condor si-a dat demisia din functia de presedinte al Curtii de Conturi in septembrie anul trecut. Reprezentantul Camerei Deputatilor a recunoscut, ieri, ca "prelungirea dezbaterilor in Parlament asupra Legii Curtii de Conturi a condus la o stare de incertitudine in activitatea institutiei", care, spune el, "nu este fireasca si nu poate duce la cresterea eficientei". Dupa parerea lui Mohora, "daca ar fi sa se dea vina pe cineva, atunci vinovata este procedura democratica de dezbatere a legilor in Parlament". Profitand de faptul ca Mohora i-a ridicat mingea la fileu, Condor a declarat: "Suntem beneficiarii unor atributii foarte extinse si foarte grele (noua lege introduce controlul procesului de privatizare - n.r.) si este indispensabila crearea a 400 de posturi pentru indeplinirea tuturor atributiilor", a precizat Condor, uitandu-se spre ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, prezent si el la festivitate, care insa n-a avut nici o reactie. Bugetul pe 2002 al Curtii de Conturi nu permite angajarea de personal decat daca se dau ceva bani pe ultima suta de metri. Cum insa ministrul Tanasescu n-a articulat nici un cuvant, s-a trecut peste acest subiect, continuandu-se seria felicitarilor. Ca doar a fost sarbatoare!