sâmbătă, 29 august 2009
Renegocierea unor prevederi din acordul FMI - deocamdata, doar intentii ale Guvernului
Negociatorul-sef al FMI in relatia Romania, Neven Mates, va analiza, in prima parte a saptamanii viitoare, modul in care au fost respectate prevederile incluse in acordul stand-by, a declarat pentru Adevarul Stephan Cosse, seful misiunii Fondului la Bucuresti. O parte din echipa tehnica a FMI a inceput deja discutiile cu reprezentantii Ministerului Finantelor referitoare la aplicarea masurilor de politica fiscala si a rezultatelor obtinute in 2001. Avand in vedere ca o parte din prevederile acordului cu FMI au un impact social negativ foarte puternic, in special asupra populatiei sarace, premierul Adrian Nastase a declarat ca autoritatile romane doresc renegocierea unor intelegeri legate de regimul de impozitare a veniturilor si de cresterea tarifelor la energie. "Vizita Fondului are doua componente: o prima evaluare a masurilor luate si o readaptare a unor conditionalitati la realitatile sociale. Chiar daca aceste lucruri vor fi discutate cu reprezentantii FMI, tintele noastre privind deficitul, inflatia si cresterea economica raman neschimbate", ne-a declarat Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. Surse din cadrul negocierilor ne-au precizat insa ca modificarea grilei de impozitare si masurile de sprijin pentru populatia saraca nu au fost inca discutate. Potrivit acelorasi surse, negociatorii FMI s-au aratat ingrijorati de tendinta de crestere a nivelului arieratelor si de neadoptarea la timp a legilor fiscale la care Guvernul s-a angajat.