Ministrul Agriculturii a anuntat ca vor fi scoase la mezat terenuri de la ADS si toata Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare * Tranzactiile se vor face prin negociere directa
Terenurile statului nu mai au viata lunga la ADS, pentru ca ministrul Agriculturii vrea sa le vanda, cel putin pe cele care au o situatie speciala, precum pamanturile de sub livezi sau de sub luciu de apa. Interesant este faptul ca, in aceasta perioada, cand criza economica este din ce in ce mai adanca, Ministerul Agriculturii si-a manifestat intentia de a vinde cam tot ce se poate. "Imbunatatirile Funciare" au termen pana la sfarsitul anului sa se privatizeze, valoarea terenurilor societatii producand mare discordie in ultimii doi ani.
Plecat in teritoriu sa se intalneasca cu fermierii, Ilie Sarbu, ministrul Agriculturii, a declarat, ieri, la Bistrita, ca spera ca in urmatoarele doua saptamani suprafetele concesionate de la Agentia Domeniilor Statului (ADS) sa poata fi cumparate prin negociere directa de catre fermieri, informeaza Mediafax. Ministrul a precizat, pentru ziarul nostru, ca vanzarea se refera la terenuri cu destinatie speciala, cum sunt cele pe care se afla plantatii de pomi fructiferi sau vita de vie sau cele de sub luciu de apa. Potrivit legislatiei in vigoare, ADS a vandut viile si pomii ca active, iar terenul pe care se afla acestea a fost concesionat noilor proprietari, pentru ca nu putea fi vandut si el (n.r. - este domeniu public al statului).
"Noi dorim sa desfiintam ADS, vom vedea daca si putem. Avem, insa, in vedere ca toate aceste suprafete concesionate de la ADS sa poata fi cumparate prin negociere directa. Sper ca, in urmatoarele doua saptamani, sa poata fi cumparate suprafetele concesionate de fermieri de la ADS", a declarat Ilie Sarbu. Intre timp, desfiintarea ADS s-a amanat pana dupa alegeri.
Posibilitati de specula
Valeriu Tabara, presedintele Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor, a declarat ca, in prezent, nu exista lege pentru vanzarea terenurilor statului, "ori nici nu trebuie vandute". "Cine garanteaza ca terenurile se vand la valoarea lor? Ramane o specula ordinara: licitatii aranjate... Vanzarea ar fi o grava eroare. Statul poate sa actioneze prin parghii de piata libera, dar prin astfel de institutii. Nu cred ca vreunul din colegii mei de comisie ar fi de acord cu o astfel de propunere. Iar o ordonanta de urgenta ar fi o prostie", a precizat Tabara.
Pe de alta parte, Andras Fekete Szabo, secretarul Comisiei de Agricultura a Senatului, declara ca "terenurile au o valoare imensa, de aceea cred ca ar fi mai bine sa se faca licitatie publica".
Lichidare de stoc funciar
Ministrul Agriculturii a precizat ziarului nostru ca, personal, considera ca cel mai bine ar fi sa se vanda toate terenurile detinute de catre stat, pentru ca privatii stiu mai bine ce sa faca cu ele, si pastrate numai cele care folosesc in cercetare, au destinatie pentru protectie, se folosesc pentru impaduriri sau altele asemenea.
In sector s-a vehiculat de mai multa vreme ideea ca toate terenurile statului ar urma sa fie vandute. Pana acum, foarte multe concesionari si arendari facute de ADS au dus la adevarate scandaluri in presa si multe anchete din partea DNA.