sâmbătă, 29 august 2009

Boloni: "Valentin Ceausescu este cel mai bun manager pe care l-am cunoscut"

Asa cum a promis la prima noastra intalnire cu el in Portugalia, Ladislau Boloni a organizat ieri o intalnire neprotocolara cu presa romana aflata la Rio Maior. Loti a recunoscut ca dupa cele 7 luni petrecute in Portugalia ii lipsesc multe lucruri din Romania, dar ca au fost si intamplari care i-au trezit supararea. Astfel, Loti a refuzat sa spuna daca s-a incheiat conflictul sau cu FRF, dar a lasat sa se inteleaga, cu o umbra de tristete in glas, ca nu. Un alt lucru care l-a nemultumit pe Boloni a fost declaratia lui Iordanescu data pe aeroport in momentul in care a revenit in tara pentru a prelua echipa nationala. "Nu a fost elegant ceea ce a spus si nu este corect sa analizezi si sa critici munca unui alt antrenor", a spus fostul selectioner. Blaturile din fotbalul romanesc, o alta problema spinoasa a noastra, a fost tratata de Loti cu rezerva celui care nu stie prea multe, dar totusi el a declarat: "Nu poate sa ma convinga nimeni ca un aranjament nu se poate descoperi sau nu se poate pedepsi. Daca pana acum, dupa ce mii de oameni au vorbit despre blaturi nu s-a descoperit nici unul, inseamna ca alta e problema si ca ne trebuie alte legi mai severe, mai usor de aplicat si care trebuie respectate. In fine, Boloni a vorbit si despre perioada petrecuta la Steaua inainte de '89, in care, dupa cum a spus, nimeni nu i-a cerut vreodata sa piarda vreun meci, ci numai de doua ori sa faca egal, lucru pentru care il considera pe Valentin Ceausescu "cel mai mare manager pe care l-am cunoscut in fotbalul romanesc, dat pe nedrept la o parte doar pentru ca-l cheama Ceausescu". Si pentru ca se gasea la capitolul presedinti de cluburi, Loti a spus ca, spre exemplu, Jean Padureanu, considerat conducatorul Cooperativei, este "un foarte bun presedinte de club si daca face blaturi, le face cum le fac si celelalte cluburi si va spun ca nu ma gandesc la nici o exceptie".