duminică, 24 februarie 2008

Standard Liege - Gent

Avem in acest week-end un meci foarte interesant din Belgia Liga I dintre Standard Liege si Gent. Standard Liege lidera clasamentului si oaspetii care se afla pe locul sase in clasament.Acasa standard liege are 9 victorii si 2 egaluri iar oaspetii au in deplasare 3 victorii , 3 egaluri si 4 infrangeri.Tot acasa gazdele au dat din 11 meciuri 39 de goluri, iar oaspetii au in deplasare din 10 meciuri 17 goluri date si tot 17 primite.Eu prevad azi un meci castigat de standard cu vreo 3-1 sau 2-1 deci se dau peste 3 goluri si vad si victoria gazdelor.Pentru a se deplasa de celelalte echipe gazdele le trebui victorie iar oaspetii pentru a ajunge pe un loc convenabil unu dai sau trei le trebui si lor victorie in fata campioanei dar le este extrem de greu sa o bati pe Standard Liege la ea acasa.Standard liege mai are si al 12-lea jucator el fiind publicul de care niciodata nu se va despartii.Atat am avut de spus pentru predictia asta , mult mult succes si voua la predictii!!!

sâmbătă, 16 februarie 2008

FARA BUTOANE!

Antrenorul Urziceniului e indignat ca se vorbeste de aranjamente fara ca cineva sa ia masuri.

Tehnicianul principal al Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a facut o sinteza a pregatirii efectuate în Antalya si si-a exprimat temerile legate de returul campionatului.

Sunteti multumit de pregatirea facuta?

Da. S-au antrenat foarte bine. Sunt ceva probleme cu accidentarile, dar speram sa le rezolvam. Mijlocasul Ricardo Gomez, un jucator de baza al nostru, a pierdut o parte din antrenamente din cauza unei accidentari la glezna. Nu am reusit sa mai facem niciun transfer. In momentul de fata, cred ca daca ar mai veni doi jucatori, ar fi perfect. Incercam sa-i aducem, dar nu va pot spune numele lor. Unul este international. Daca nu, cred ca putem face fata în partea a doua a campionatului cu lotul actual.

Va asteapta un retur foarte greu.

Nu ma sperie acest lucru. Celelalte echipe s-au întarit, dar noi avem atuul omogenitatii, jucam de mult timp împreuna si s-ar putea ca asta sa ne ajute.

Care sunt obiectivele pentru a doua parte a sezonului?

Participarea în Cupa UEFA. Acest lucru îl putem obtine prin clasarea cel putin pe locul 6 în campionat, prin jucarea finalei Cupei României sau prin câstigarea ei. Cu actualul lot sunt sigur ca ne putem îndeplini ceea ce ne-am propus.

De ce va este teama în retur?

Imi este teama de ce se întâmpla în spate. E pacat. Pe teren putem face fata oricarei echipe, am demonstrat-o în tur, nu ne e frica de nimeni.

Credeti ca se vor actiona butoanele, asa cum a spus Gigi Becali?

E o situatie care lasa de dorit si e jalnic ce se întâmpla. Nu stiu ce fel de tara suntem de se vorbeste de butoane si nu se ia nicio masura. Nu se face nimic. Este ceva incredibil. Multora nu ne place ce se întâmpla aici, dar asta e România. Speram ca odata cu intrarea în Europa sa se mai schimbe ceva.

Va mai gânditi sa plecati din tara, cum ati mai facut-o?

Acum, ca suntem în Uniunea Europeana, as ramâne mai mult pe aici, dar depinde de ce se va întâmpla în returul acesta, în care, cum am mai spus, este posibil orice.

Este miza chiar asa de mare încât sa se recurga la orice mijloace?

Pâna la urma este doar fotbal. Noi o facem mai mare. Fiecare vrea sa câstige, dar nu mai conteaza metoda. Asta este rau pentru fotbalul nostru. Noi speram sa razbatem, sa nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în tur si sa nu avem mari probleme, sa ne putem atinge obiectivul.

LIVE / UNIVERSITATEA CRAIOVA - FC DROBETA 0-0

Stiinta disputa primul amical din acest an în fata propriilor suporteri, de la ora 14:00, adversara „juvetilor” fiind divizionara secunda FC Drobeta Turnu-Severin

Partida are loc pe „Extensiv”, stadionul pe care Universitatea Craiova îl va folosi în acest retur, datorita lucrarilor de modernizare de pe „Ion Oblemenco”. La partida asista circa 3000 de spectatori

Min.72 Au iesit Dorel Stoica si Dilevski, si au intrat Gangioveanu si V. Gaman

Min.68 Mare ocazie a lui Mihai Costea. Dupa ce a driblat doi fundasi, a sutat la poarta iar Harsu a scos in corner

Min.60 Au iesit Florin Costea si Andrei Ionescu, au intrat Costea Mihai si Lutu

Min.51 Andrei Ionescu dribleaza patru adversari, suteaza pe coltul lung din afara careului si Harsu respinge excelent in corner

Min.49 Corner executat de Andrei Ionescu pana la Barboianu, acesta trimite cu capul la Florin Costea, care din semi-foarfeca trimite pe langa poarta

Min.47 Costea ii paseaza lui Tanasa dar acesta, singur cu Harsu, trimite in portar

Min.46 S-a reluat partida. Schimbari la Stiinta: au iesit Baird, Wobay si Banica si au intrat Tanasa, Barboianu si Bornescu

Min.45 Pauza

Min.44 Andrei Ionescu centreaza de pe partea dreapta, lovitura de cap Baird si apara Harsu. A fost cea mai mare ocazie de pana acum a "juvetilor"

Min.38 Sut-centrare Dananae de la 25 de metri lateral dreapta si Harsu scoate cu greu in corner din vinclu

Min.35 Ignat trimite un sut de la 25 de metri pe coltul lung dar mingea trece putin pe langa poarta

Min.23 Drobeta nu pune niciun fel de probleme Stiintei, craiovenii dictand ritmul jocului

Min.21 Centrare Wobay, cap Baird peste poarta

Min 9: Costea scapa pe partea stanga, centreaza periculos in careu, dar Wobay rateaza de putin interceptia

Min 6: Andrei Ionescu trimite un sut puternic, de la marginea careului, dar portarul Drobetei se opune cu greu

Nicolo Napoli a trimis in teren urmatoarea formula de start: Banica - Dananae, Stoica, Mitchell, Rose - Saceanu, Dilevski, Wobay - A. Ionescu, Costea - Baird

FC Drobeta: Harsu - Ciucu, Amzucu, I. Gheorghe, Ignat - Mitic, Epure, Moutinho, Paun - Crisan, Jenaru

vineri, 15 februarie 2008

STAN: "VATCA NU AR FI TREBUIT SA FIE ASA ORGOLIOS"

Presedintele Otelului, Marius Stan, s-a declarat deranjat de afirmatiile portarului Cosmin Vatca, conform carora jucatorul actual al Stelei nu ar dori sa vina la Otelul si ca nu simte ca ar fi fost apreciat cum se cuvine pentru perioada petrecuta in tricoul echipei de pe Dunare.

"Am vazut si eu declaratiile date de Vatca azi. Daca era un tip inteligent, daca ar fi lasat orgoliul deoparte, nu ar fi trebuit sa declare aceste lucruri. Eu, sincer, nu am facut decat sa declar presei adevarul. Noi am fost sunati de el si daca, cu ceva timp in urma, am declarat ca nu agream un imprumut al sau, acum o faceam, deoarece am obtinut pe el o suma frumoasa de bani si era normal sa ii intind o mana de ajutor. Dar, dupa aceste declaratii, deoarece si-a manifestat interesul sa nu plece de la Steaua, nu cred ca o sa-l mai luam. Asta a fost decizia lui. Apoi din cate am aflat eu lui i-au si ajuns la ureche mesajele care au fost scrise pe garduirile de la stadion de catre suporterii galateni." a declarat, pentru Prosport, Marius Stan

VATCA: "NU PLEC LA GALATI"

Portarul Stelei, Andrei Vatca, a infirmat zvonurile privind o eventuala plecare a sa la Otelul Galati si spune ca asteapta sansa de a evolua pentru ros-albastrii

"Nu voi pleca de la Steaua nici la Galaţi, nici în altă parte. Este o diferenţă mare între a-mi exprima dorinţa de a juca şi a mă ruga să fiu primit la altă echipă. La Steaua mă simt foarte bine şi voi aştepta şansa de a juca" a declarat Vatca, care a raspuns si criticilor aduse de fanii galateni. "Fanii de la Galaţi să nu uite că am venit când echipa avea nouă puncte, iar când am plecat, am lăsat-o în Cupa UEFA Intertoto şi am adus şi o sumă frumoasă de bani în contul clubului" a spus Vatca, citat de site-ul clubului.

luni, 11 februarie 2008

Mircea Rednic nemultumit de jucatori


MIRCEA REDNIC Antrenorul alb-visiniilor s-a luat de jucatorii care au evoluat în prima repriza, în special de Andrade. “Puriul” s-a declarat multumit doar de fotbalistii care au evoluat în partea a doua si de faptul ca bulgarii nu i-au accidentat niciun jucator. Sunteti suparat din cauza înfrângerii? Acest test mi-a fost foarte util. A fost o partida cu doua reprize diferite. Intr-una, cu vântul în spate, am pierdut, iar în cealalta, contra vântului, am câstigat. Este drept, am si folosit doua echipe, multe schimbari... Totusi, ce va nemultumeste? Nu sunt multumit de unii jucatori. Cei care au intrat în prima repriza au fost relaxati, au fost goluri care trebuiau evitate, pe doua greseli de portar. Ei au avut trei situatii de a marca si au dat trei goluri. Asta ar fi trebuit sa facem si noi în meciul cu Cracovia. De asta am zis atunci ca au luat meciul la misto. Dar a fost un antrenament foarte bun. Nici adversarul nu v-a lasat sa construiti prea mult, a jucat dur... Intr-adevar, cei de la Levski au jucat dur. Nu înteleg notiunea de meci amical, dar e bine totusi ca nu avem accidentati. De ce credeti ca se joaca asa tare în amicale? Sunt orgolii în amicale. Fiecare joaca în primul rând pentru postul lui în echipa, ceea ce nu am vazut în prima repriza la jucatorii mei. Ei n-au înteles asta, dar de-acum, gata, am intrat în linie dreapta si trebuie sa fie atenti. Pe cine e suparat Andrade - s-a dovedit neinspirat, a gresit la doua goluri, nu e înca o solutie pentru înlocuirea accidentatului Coman Maftei - înca mai face greseli individuale, care costa scump Rapidul. La primul gol, a încercat sa protejeze o minge, însa un adversar i-a luat fata, iar fundasul a provocat penalty-ul din care bulgarii au egalat Herea - Nu a reusit sa-si câstige un post de titular la Rapid. Folosit ca mijlocas central, Herea nu a fost mintea limpede de care are nevoie o echipa Despotovic - Reîntors de la nationala, vârful sârb a fost inexistent pe durata primei reprize

miercuri, 6 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

Seful echipei din Gruia, Paszkany Arpad, s-a aratat dezamagit de rezultatul partidei cu Slovan. “Am luat doua goluri extrem de usor, rezultatul este o pedeapsa ca nu am fost concentrati în startul meciului. In plus, am fost lipsiti si de sansa. E bine ca am avut puterea sa revenim de la 0-2. Oricum, în retur ne vom bate la fiecare meci pentru cele trei puncte”, a zis Paszkany, la “Specialul” de la sport.ro.

Presedintele Iuliu Muresan a fost mult mai satisfacut de jocul echipei sale. “Adversarii au fost mai proapeti fizic decât noi. Arbitrul m-a enervat, deoarece a facut mai multe greseli. Am avut si doua bari. Pâna la urma a fost un test util, echipa a arata ca are caracter pentru ca a revenit de la 0-2”, a spus Muresan.

“Am uitat la hotel ”, a mai completat seful echipei din Gruia.

Liderul Ligii I, CFR Cluj, a terminat la egalitate cel de-al doilea amical din cadrul turneului din Cipru, 2-2, împotriva echipei cehe Slovan Liberec. Golurile clujenilor au fost marcate de Semedo (31) si Cadu (82-pen.) dupa ce în minutul 21 scorul era deja 2-0 pentru Slovan.

Ioan Andone a folosit urmatorul “11”: Hirschfeld – Panin, Cadu, Sousa, Dorsin – Minteuan, Dani – Semedo, Peralta, Culio – Fabbiani.

Au mai jucat: Tony, Trica, Leao, Ruiz, Dubarbier, Sandberg

In precedentul meci, CFR a învins cu 2-0 pe FC Gyeongnam, prin golurile marcate de M. Jose (‘57) si Semedo (‘71).

marți, 5 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

CFR CLUJ Aseara, la sport.ro, antrenorul echipei din Gruia, Ioan Andone, a dezvaluit ca atacantul argentinian a fost dorit în aceasta iarna de clubul din Madrid pentru un transfer!

“Eu va spun ca pentru Fabbiani nu a fost interesata numai Olimpiakos Pireu. Chiar si Atletico Madrid l-a dorit pentru un transfer, dar domnul Paszkany a refuzat oferta”, a zis Andone.

Cristian Fabbiani (24 de ani) a sosit în Gruia în vara anului 2007, CFR platind pentru el 2,2 milioane de dolari. In primele 19 etape el a marcat opt goluri, fiind golgeterul echipei alaturi de Eugen Trica.

luni, 4 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

"Piticul" Elton nu mai este dorit la formatia araba, Al Nasr, unde a marcat doar 3 goluri in 15 partide jucate. Cazut in dizgratie, micutul brazilian a ajuns la cea de-a doua echipa si nu este exclus ca in aceasta iarna sa paraseasca gruparea araba.

Directorul general al formatiei visinii, Constantin Zotta, a comentat cu umor posibilitatea ca mijlocasul sa ajunga in Giulesti: "L-am vrut pe Elton, dar nu ne-a Vasiel Avram, de la Agentia Nationala pentru Sport. Noi am vrut sa-l trasferam la grupa de 95, dar nu s-a putut din pacate”, a spus oficialul giulestean.

sâmbătă, 2 februarie 2008

PROBLEME MARI IN ATAC


FC VASLUI Cu doar patru goluri marcate în patru jocuri în turneul din Cipru, Dorinel Munteanu spune ca ofensiva este "marea buba" a echipei în acest moment. Trei egaluri si doar o victorie este bilantul vasluienilor în amicalele disputate în Cipru, elevii lui Dorinel Munteanu marcând patru goluri si încasând trei. "Egalurile din partidele de verificare din Cipru nu ma multumesc, sunt un mare semnal de alarma pentru noi, iar jucatorii sunt obligati sa arate ce pot cu adevarat. Ne lipseste golul, în atac este problema! Sper sa ne revenim în cantonamentul din Antalya", a spus "Neamtul". Dorinel a adaugat ca echipa sa a evoluat cu viteza a doua în meciurile din Cipru si crede ca nu va putea pune probleme în retur daca jocul va merge tot asa si în partidele oficiale. "Echipa nu s-a miscat asa cum voiam eu. Poate este si normal. Am venit în Cipru dupa zece zile de pregatire la munte, la Vatra Dornei. Oricum, trebuie sa ne trezim cât mai repede, pentru ca jucând asa ne îndepartam de obiectivul nostru, acela de a ne califica în UEFA", a comentat Munti. Antrenorul lui FC Vaslui viseaza însa sa obtina rezultate majore cu gruparea patronata de Adrian Porumboiu: "Ne dorim o calificare în cupele europene. Avem puterea sa o obtinem. Mai trebuie lucrat la mentalitate. Niciun joc nu e câstigat dinainte. Daca vom merge în Cupa UEFA, este ca si cum am lua titlul de campioni. Vasluiul este o echipa la început de drum, dar care are ambitii mari". Tehnicianul îsi critica totusi elevii, spunând ca acestia nu se pot concentra la maximum în toate partidele, asa cum fac fotbalistii din campionatele mari ale Europei. "Jucatorul român nu se poate concentra la maximum nici cu echipele mai mici. Aici mai avem si noi de lucrat. Mai avem de munca pentru a ne atinge obiectivul. Mai sunt 15 etape de jucat. Trebuie sa mai luam cel putin 24 de puncte pentru a fi siguri de calificarea în UEFA. Nu trebuie doar sa visam si sa ne culcam pe o ureche. Ar fi cea mai mare greseala sa traim doar din victoriile cu Dinamo", a conchis antrenorul vasluienilor. Egalurile din Cipru nu ma multumesc, sunt un mare semnal de alarma pentru noi. Ne lipseste golul, în atac este problema! Sper sa ne revenim în Antalya. Dorinel Munteanu, antrenor FC Vaslui Nu stie daca îl pastreaza pe Petrosian Internationalul armean Galust Petrosian nu l-a convins înca pe Dorinel Munteanu ca poate fi o solutie viabila pentru compartimentul ofensiv al lui FC Vaslui. "L-am folosit în doua meciuri în turneul din Cipru, dar nu m-a convins aproape deloc. Nici nu stiu ce sa fac. Are valoare, altfel nu ar fi titular în nationala Armeniei. Insa nu stiu înca daca se poate integra în echipa noastra. Mai trebuie sa-l vad la lucru pentru a lua o decizie", a spus antrenorul lui FC Vaslui.

RAZBOIUL CONTINUA


DUSMANI Aflati în conflict deschis de aproape trei ani, de când cei doi erau angajati la Steaua, antrenorul Dorinel Munteanu si managerul Mihai Stoica nu ezita sa se contreze ori de câte ori au ocazia. Mihai Stoica s-a enervat rau de tot când a aflat ca tehnicianul Vasluiului, Dorinel Munteanu, a criticat acum câteva zile modul în care acesta a condus Steaua. "Eu nu l-am vrut antrenor la Steaua pe Dorinel Munteanu", a dezvaluit Mihai Stoica la trei ani de la izbucnirea conflictului dintre cei doi. Dorinel Munteanu l-a atacat pe MM Stoica spunând ca din cauza lui Steaua i-a pierdut pe multi dintre portughezii care acum joaca la CFR Cluj. Replica acestuia nu s-a lasat asteptata prea mult, declaratiile conducatorului de la Unirea Urziceni la adresa antrenorului de la FC Vaslui fiind extrem de dure. "Asa management prost am facut, ca dupa ce a plecat Dorinel am luat campionatul, am jucat o semifinala de Cupa UEFA si am intrat în Champions League dupa zece ani! Eu nu l-am vrut antrenor pe Dorinel, l-am vrut pe Protasov, poate din cauza asta nu ma suporta. Daca pentru el performantele Stelei din perioada mea înseamna management prost, atunci sunt un manager prost. Dorinel este obraznic, ca de obicei! Este un frustrat!", a spus Mihai Stoica. Dorinel Munteanu nu a rezistat si i-a raspuns lui MM pe acelasi ton: "La Steaua am fost iubit pentru ceea ce am facut acolo. Nu port pica nimanui din acel club, pentru ca, atunci când am plecat, ei aveau o alta strategie, din care eu nu mai faceam parte. MM Stoica vad ca ma loveste mereu cu declaratii. Mi-e greu sa înteleg de ce face asta. Eu nu am iesit în evidenta prin scandal, ci prin munca mea, prin rezultatele pe care le-am avut. Când spui Mihai Stoica, spui scandal sau suspendari. Asa de mult a iubit Steaua, încât a batut suporterii prin tribuna!". Când spui Mihai Stoica, te gândesti la scandal sau suspendari. Asa de mult a iubit Steaua, încât a batut suporterii prin tribuna! Dorinel Munteanu, antrenor FC Vaslui Eu nu l-am vrut antrenor pe Dorinel, l-am vrut pe Protasov, poate din cauza asta nu ma suporta. Dorinel este obraznic ca de obicei! Este un frustrat! Mihai Stoica, manager general Unirea Urziceni
Click here to play!

DATORI LA OTOPENI


Banii Jos Formatia ilfoveana a câstigat la Comisia pentru Statutul Jucatorului un memoriu depus împotriva lui Poli. Luati în toamna lui 2007 la pachet pentru 870.000 de euro, cei doi juniori de la CS Otopeni fac subiectul unui litigiu între cele doua cluburi. Prima transa, în valoare de 435.000 de euro, trebuia platita pâna la finalul lunii octombrie 2007. Clubul patronat de Marian Iancu însa nu a virat niciun ban în conturile gruparii din liga secunda, iar ilfovenii au depus un memoriu la CSJ, revendicându-si drepturile banesti conform contractelor de transfer. Astfel, prima decizie în acest caz s-a dat marti, iar Otopeniul a avut câstig de cauza. In consecinta, Poli este obligata sa plateasca banii, altfel nu va fi programata în campionat în prima etapa din aceasta primavara. Totusi, banatenii mai au la dispozitie posibilitatea de a face apel, putând sa mai câstige putin timp, dar sansele ca timisorenii sa câstige si litigiul sunt practic nule. Florin Sandu si Cristian Cojocnean, ambii fotbalisti aflati constant în vederile selectionerilor de la nivel de juniori si ale antrenorului nationalei de tineret, Emil Sandoi, au evoluat pâna acum la Poli II.