Legea privind raspunderea ministeriala: scut de protectie si, cand e cazul, ghioaga politica

Puterea legislativa are imunitate din 1991, cand s-a votat Constitutia. Puterea judecatoreasca se bucura de inamovibilitate din 1992, cand i s-a votat legea organica. O singura putere in stat ramasese expusa neplacerilor pe care le presupune datul cu subsemnatul: cea executiva, in speta Guvernul. Drept pentru care s-a adoptat in 1999 si un soi de lege privind imunitatea ministeriala. Din motive care ne scapa, legiuitorul a trisat un pic si, ca sa dea bine la public, a botezat actul normativ cu un termen care defineste exact opusul imunitatii: Lege privind responsabilitatea ministeriala. Imunitatea - in acceptiune damboviteana - stim ce-a facut din parlamentari: o colectie de insi plasati indeobste mai presus de lege, incredintati ca nu dau socoteala pentru fapte penale daca ung cum se cuvine masina de vot. Nu altfel stau lucrurile la magistrati: Adevarul a publicat recent o analiza privind modul in care acestia pot fi - si chiar au fost - cercetati si am gasit aceeasi grija de a nu produce prea mult deranj in sistem. Mai tanara fiind, legea care-i protejeaza pe ministri nu are cazierul atat de incarcat: abia de trei luni a inceput sa fie aplicata "in teren". Poate tocmai de aceea e momentul sa vedem cum a lucrat pana acum, inainte de a ajunge sa produca efectele perverse ale celorlalte doua. Muma si ciumaPe 6 decembrie anul trecut, un complet al Curtii Supreme de Justitie a suspendat, dupa doi ani de tergiversari, procesul in care Constantin "Bebe" Ivanovici era acuzat ca in 1996, ca sef al Secretariatului de Stat pentru Revolutionari, a tiparit brevete de revolutionar fara a organiza licitatie, creand astfel un prejudiciu de vreo 20.000 de dolari. Dosarul a fost restituit la Parchet pe motiv ca Bebe Ivanovici, ca fost demnitar, nu s-a bucurat de prevederile Legii privind raspunderea ministeriala. In exact aceeasi zi, presedintele Ion Iliescu anunta, invocand aceeasi lege, ca a aprobat inceperea cercetarii penale a fostului ministru taranist al Agriculturii, Ioan Muresan, pentru o afacere privind rezerva de stat. In sfarsit, intr-una din ultimele zile ale anului trecut, o informatie discret iesita de la Cotroceni spunea ca presedintele a clasat dosarul in care actualul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, era acuzat ca a semnat un contract de privatizare care s-a dovedit apoi ca era fraudulos. Asadar, in mai putin de trei saptamani, Cotroceniul a ajutat doi pesedisti sa eludeze "meandrele concretului" penal in care s-au varat, iar un taranist a fost trimis pachet la Parchet. Ce fel de lege e asta? Chinurile faceriiIntrata in vigoare pe 28 iulie 1999, Legea responsabilitatii ministeriale nu impunea ministrilor, in forma sa initiala, nici o responsabilitate. Contestata la Curtea Constitutionala tocmai din acest motiv, legea sufera o prima modificare in septembrie acelasi an, cand Guvernul Radu Vasile ii adauga, prin Ordonanta de Urgenta, doua infractiuni specifice ministrilor: impiedicarea exercitarii drepturilor si libertatilor vreunui cetatean si prezentarea de date inexacte Parlamentului si Presedintelui privind activitatea Guvernului. Ambele prevazute cu pedepse de la 2 la 7 ani. O ultima modificare a legii s-a produs in prima zi de lucru a Cabinetului Adrian Nastase, pe 29 decembrie 2000, cand s-a impus demnitarilor sa prezinte in maximum 15 zile de la terminarea mandatului un raport complet de activitate. In pofida acestor modificari, legea a ramas, pe ansamblul ei, una a imunitatii, si mai putin una a responsabilitatii, tocmai prin procedurile pe care le impune pentru cercetarea membrilor Guvernului. Numai trei institutii pot cere urmarirea penala a unor actuali sau fosti ministri: Senatul, Camera Deputatilor si Presedintele. In primele doua cazuri, procedura este identica celei de ridicare a imunitatii parlamentare: analiza in comisii, intocmirea raportului, vot in plen. Daca ministrul acuzat mai este si parlamentar, urmeaza obligatoriu si procedura propriu-zisa de ridicare a imunitatii, dupa acelasi tipic. Dupa cum se vede, o metodologie greoaie si, mai ales, puternic influentata de decizia politica. In cazul Presedintiei, lucrurile sunt mai simple - cel putin in ce priveste operativitatea. Oamenii presedintelui Legea spune ca presedintele sa infiinteze, prin decret, o comisie speciala de ancheta compusa din 5 membri, care analizeaza sesizarea si probele, ii audiaza pe cei acuzati si intocmeste un raport prin care propune fie cercetarea penala, fie clasarea cazului. Ultimul cuvant, oricum, il are presedintele. In textul legii nu se spune de unde trebuie luati cei cinci. Emil Constantinescu a infiintat comisia in mai 2000 si a compus-o din trei magistrati si doi generali de politie - insa aceasta nu a lucrat nimic, din lipsa de "materie prima". Ion Iliescu si-a alcatuit comisia in octombrie 2001 si preferintele sale au functionat dupa alta logica: un singur magistrat si un singur politist mai gasim in comisia sa. Ceilalti trei membri provin din structurile executivului si sunt, prin urmare, mult mai fragili in fata presiunilor politice ale sefilor lor. Este vorba de consilierul prezidential Serban Nicolae, desemnat si sef al comisiei, secretarul de stat Victor Ponta, seful Corpului de control al premierului, si Ion Marin, seful Corpului de control al lui Octav Cozmanca. Comisia lui Iliescu a rezolvat deja doua cazuri, ambele vizand portofoliul Agriculturii: Muresan, fostul, a fost trimis in ghearele procurorilor, iar Sarbu, actualul, a fost scutit de necazuri prin clasarea dosarului. Ipoteza ca, mai mult decat protectia ministrilor, aceasta lege poate fi transformata intr-o veritabila bata politica ne-a determinat sa comparam faptele pentru care cei doi ministri au fost acuzati, exclusiv prin prisma documentelor la care a avut acces comisia.