vineri, 24 iulie 2009

Silvian Ionescu, din nou sef peste Garda de Mediu

Silvian Ionescu a fost numit comisar general al Garzii Nationale de Mediu, Bogdan Marcel Pandelica a fost numit presedinte al Autoritatii Nationale Pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), iar Ioan Andreica - secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii Regionale, potrivit deciziilor lui Emil Boc, relateaza NewsIn.
Premierul a mai numit-o pe consiliera lui Theodor Stolojan, Andreea Vass, consilier personal la Cancelaria Primului-Ministru. Constantin Dan Negru a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Tineretului si Sportului.
Silvian Ionescu a mai fost comisar general al Garzii Nationale de Mediu, din aprilie 2005, in Guvernul Tariceanu I, pana la data la care PD a fost scos de la guvernare de fostul premier.
Actualul comisar general al Garzii de Mediu a fost, pana in 1989, ofiter de securitate in cadrul Directiei de Informatii Externe (DIE). Ionescu a afirmat, in dese ranuri, ca a facut "spionaj politico-economic" si a prezentat o adeverinta a CNSAS potrivit careia nu a facut politie politica. El a refuzat insa sa ofere alte detalii, spunand ca, la trecerea in rezerva, a semnat un angajament prin care sa pastreze secretul timp de 15 ani.
Un alt fost ofiter de Securitate, Liviu Turcu l-a acuzat pe Silvian Ionescu ca a fost "unul dintre ofiterii Serviciului de Informatii Externe, dar, asa cum avea sa se constate mai tarziu, si ai Securitatii interne, care s-au plasat instantaneu in valtoarea evenimentelor din 23-25 decembrie 1989 in noile nuclee FSN organizate teritorial sau institutional".
Fostul presedintele al Romaniei, Emil Constaninescu precum si Mugur Ciuvica l-au acuzat pe acelasi Silvian Ionescu ca "ar fi fost ofiterul de legatura al lui Traian Basescu la Anvers", cat timp acesta a condus reprezentanta Navorm din orasul belgian.
In ianuarie 2005, Ionescu a fost pentru cinci zile prefect al Capitalei, dar a demisionat dupa ce a fost criticat, intr-o emisiune televizata, de presedintele Traian Basescu, pentru trecutul sau cu probleme."Mi-am depus demisia dupa doua zile in care m-am gandit serios la acest pas. Presedintele Traian Basescu si-a exprimat public dezamagirea fata de faptul ca am fost numit intr-o functie de prim
plan. In cele doua zile de ragaz am vazut atat reactia colegilor mei, cat si sprijinul neconditionat al acestora, insa umbra de dezamagire a presedintelui Romaniei a prevalat", declara in ianuarie 2005 Silvian Ionescu. Basescu spusese intr-o emisiune televizata ca are "o mare dezamagire" prin nominalizarea lui Ionescu ca prefect si ca a fost "o surpriza neplacuta" din partea fostilor colegi din PD.