Căruţa cu paiaţe

ocul de drept.

Meciul cu Olanda de la Europenele alpine nu s-a încheiat încă. S-au mai jucat două reprize cu Lituania, însă zero rămâne simbolul eficienţei naţionale. Piţurcă antrenează neputinţa. Indiferent de stilul-defensiv sau ofensiv-abordat, atât putem în acest moment. Dacă oftăm îngroziţi că nu-i putem alinia în primul unsprezece pe Bănel şi Ov. Petre într-un meci acasă cu o echipă dintr-a patra urnă valorică, înseamnă că ne recunoaştem din start statutul. Cvartetul impotenţei, alcătuit din fraţii întru luft Niculae, plus
Bratu şi Marica, valorează laolaltă cât o jumătate dintr-un crampon al lui Răducioiu din perioada lui de vârf!
E drept că şi Piţurcă refuză cu îndârjire jucători de altă factură tehnică, cum e acest Costea al Craiovei, din motive care îi plasează orgoliul de unic selecţioner la nivel de valoare absolută.

Dar omul de pe bancă
e departe de nevinovăţie, chiar dacă nu e singurul care a împins căruţa cu paiaţe în prăpastie. Degeaba au fugit federalii cu circul în coviltire prin Provincie, fugăriţi de cuvântul interzis în România „demisia“. Or fi fiind ardelenii mai înceţi la reacţie, dar după 3-0 au apărut şi pe la Cluj oameni furioşi. Agresivitate şi atitudine cere mereu Piţurcă. Fotbaliştii au demonstrat generos doar prima dintre aptitudini. Din păcate, doar înainte de meci.
Meciul cu băieţii care nu prindeau loc de titulari în echipele de baschet ale liceelor din Vilnius a început cu derularea inversă a unei pilde biblice. Lobonţ şi Tamaş au lovit primii cu piatra exact într-una dintre cele mai vinovate zile ale lor, ca fotbalişti şi ca oameni. Insistenţa cu care „reporterii speciali de linia întâi“ urmăresc fiecare scărpinat între cutele chiloţilor acestor „mari vedete“ e o premisă corectă la furia fotbaliştilor. Totuşi e foarte departe pentru a funcţiona ca o scuză pentru nişte huligani care ziua aruncă cu bolovani şi jignesc presa, iar noaptea apar la televizor cu mâna la inimă intonând imnul tricolor. Aceiaşi oameni care nimereau cu piatra dimineaţa nu reuşeau să ţintească mingea seara.
Radu Ştefan ar trebui şi el iute înregistrat ca brand pentru producătorii de strecurători, după o primă repriză care îl aduce aproape de cota Reghecampf din ziua tsunami-ului danez de la Bucureşti (2-5). Contra e pe deplin meritatul căpitan al naţionalei ruşinoase de la Cluj, având în vedere contribuţia lui din ultimii ani la economia
acestei instituţii. Despre mijloc şi atac aveam demult o certitudine că nu există în infrastructura echipei lui Piţi. Acum ne-am lămurit cam de ce e în stare şi apărarea. Campania de toamnă care trebuia să ne lanseze spre zâmbetul larg şi luminos al lui Mandela are un nou punct de inflexiune astăzi. La ora când citiţi aceste rânduri s-ar putea să ştiţi deja dacă aterizarea din Feroe a reuşit sau nu.
Teoretic e cel mai dificil punct de pe ordinea de zi a partidei cu cea mai mică echipă a grupei. Asta doar teoretic, pentru că practic cineva trebuie să şi vâre obiectul cu pricina în plasa pescarilor. Şi dacă miercuri linia eficienţei tricolore reconfirmă dibăcia vârfurilor lui Piţurcă, federalii se vor lepăda de Satana până ce cocoşul galic să apuce să cânte pe gardul stadionului din Constanţa. Dacă nu, vor aştepta cuminţi deznodământul meciului cu Franţa din octombrie, care va încheia aproape sigur a doua domnie a lui Piţurcă.