In politica, daca mai era nevoie sa punctez si eu, se zice ca trebuie sa fii curva, prostituata, ca sa razbesti, sa te mentii in top. Nu se specifica ce fel de prostituata: de lux, de bulevard central, de cartier, de centura. Cu "peste" sau pe cont
propriu. La "bordeluri politice" cu carte de munca si certificat medico-legal la zi, avand masina cu bodyguard la scara. Si, ultima varianta - sechestrata de samsarii de carne vie parlamentara.
Pornind de la acest postulat, Dan Voiculescu este si el o prostituata politica. De lux, caci traieste in opulenta oferita de milioanele de euro CRESCENT, la bordelul politic PC, pe post de matroana-fondatoare, uneori fiind "peste" pentru liderii sai de partid cum sunt Daniela Popa, Silvia Ciornei, Lia Ardeleanu, Sergiu Andon, Bogdan Ciuca, Sabin Cutas etc.
Ivit in jungla parlamentarilor din verdele conturilor lui Ceausescu, Dan Voiculescu este curva politica ideala a Securitatii. Las, incapabil sa accepte trecutul sau de informator scos la lumina de CNSAS - care ne-a demonstrat legaturile trainice dintre Secu si Voiculescu - "Pestele Felix" a raspuns cu un miorlait de martan de tomberon la acuzatia respectiva: "A trebuit sa mananc si eu o paine!".
Total gresit. Voiculescu nu a mancat o paine, ci a ciugulit din mana Securitatii felii de cozonac cu nuca si stafide de import, dar si resturile de caviar stranse de pe mesele generalilor ce coordonau firma
de comert exterior CRESCENT.
Se zice ca la curve dai banii inainte si apoi primesti un serviciu vechi de cand lumea, in functie de paralele platite. In politica, alegatorii ofera votul inainte si apoi asteapta perfectarea unei promisiuni care, de regula, nu se implineste niciodata. Cu Felix si partidul televizor lucrurile stau si mai rau. Deoarece marioneta Voiculescu & PC este manipulata de papusarul Secu, propasirea liderilor conservatori in Parlamentul Romaniei va accentua coruptia atat de draga celor care pun in practica dictoanele "incurca-i drace" si "dezbina si stapaneste".
Ziarul ZIUA s-a saturat de astfel de "curve politice" cu fisa medicala plina ochi de boli
penale si care au tupeul sa se strecoare in Parlamentul Romaniei. Nu mai vrem sa vedem "prostituatele Securitatii" infiltrate in politica. Ne-am saturat de imoralii parlamentari gen Voiculescu, care ne dau lectii de bun simt. Nu mai vrem sa-i ignoram pe membrii "partidului televizor". Voiculescu este extrem de periculos pentru tara. Fiind patronul unui trust media, Intact si antenele lui, Felix isi pune angajatii de top, platiti regeste, cu mult peste salariile decente ale celorlalti salariati, sa joace si sa cante pe muzica agreata de Secu, improscandu-i cu noroi pe toti cei care nu sunt pro Voiculescu.
Sa fiu cat se poate de clar: ca toti romanii, sunt constient de menirea Serviciilor Secrete si de importanta lor atat pe timp de pace, cat si in vreme de razboi. Inteleg rolul acestor agentii si imi doresc, dintr-un pamantean orgoliu nationalist, ca SRI sau SIE sa ajunga organisme de temut in lumea lor, si de care sa se tina seama in prezent si viitor. Insa refuz sa protejez si sa platesc regeste generali in exercitiu sau la pensie, care se implica in politica tarii. Jobul celor activi este de a proteja Romania de eventualele atacuri externe, nu de a tine in viata
"pesti" sau "curve politice" si informatori dovediti ca Voiculescu.
Prin acest editorial declar razboi jurnalistic infiltratiilor Securitatii in politica Republicii.
Suntem constienti ca va fi un razboi jurnalistic de durata. Suntem realisti. Dar avem o speranta: ca alegatorul - care este mai destept decat crede Voiculescu & Secu - va arunca in haznaua politicii romanesti astfel de indivizi ce ne otravesc viata si ne desconsidera, razand de noi, nu in barba, ci in vazul lumii.
Astazi va oferim spre lectura modul in care informatorul Securitatii Dan Voiculescu a avut tupeul sa dea lectii de morala profesorilor din Romania, dupa ce el s-a manjit cu o diploma de doctor obtinuta cu 240 de dolari
de la o pseudouniversitate, o institutie declarata ilegala in SUA.
De astazi demaram o campanie de presa in care vom arata ilegalitatile comise de Dan Voiculescu si angajatii sai din partid, precum si de oamenii sai plantati in diferite functii inalte in Guvernul Tariceanu sau in administratiile locale.
joi, 9 iulie 2009
Căruţa cu paiaţe
ocul de drept.
Meciul cu Olanda de la Europenele alpine nu s-a încheiat încă. S-au mai jucat două reprize cu Lituania, însă zero rămâne simbolul eficienţei naţionale. Piţurcă antrenează neputinţa. Indiferent de stilul-defensiv sau ofensiv-abordat, atât putem în acest moment. Dacă oftăm îngroziţi că nu-i putem alinia în primul unsprezece pe Bănel şi Ov. Petre într-un meci acasă cu o echipă dintr-a patra urnă valorică, înseamnă că ne recunoaştem din start statutul. Cvartetul impotenţei, alcătuit din fraţii întru luft Niculae, plus
Bratu şi Marica, valorează laolaltă cât o jumătate dintr-un crampon al lui Răducioiu din perioada lui de vârf!
E drept că şi Piţurcă refuză cu îndârjire jucători de altă factură tehnică, cum e acest Costea al Craiovei, din motive care îi plasează orgoliul de unic selecţioner la nivel de valoare absolută.
Dar omul de pe bancă
e departe de nevinovăţie, chiar dacă nu e singurul care a împins căruţa cu paiaţe în prăpastie. Degeaba au fugit federalii cu circul în coviltire prin Provincie, fugăriţi de cuvântul interzis în România „demisia“. Or fi fiind ardelenii mai înceţi la reacţie, dar după 3-0 au apărut şi pe la Cluj oameni furioşi. Agresivitate şi atitudine cere mereu Piţurcă. Fotbaliştii au demonstrat generos doar prima dintre aptitudini. Din păcate, doar înainte de meci.
Meciul cu băieţii care nu prindeau loc de titulari în echipele de baschet ale liceelor din Vilnius a început cu derularea inversă a unei pilde biblice. Lobonţ şi Tamaş au lovit primii cu piatra exact într-una dintre cele mai vinovate zile ale lor, ca fotbalişti şi ca oameni. Insistenţa cu care „reporterii speciali de linia întâi“ urmăresc fiecare scărpinat între cutele chiloţilor acestor „mari vedete“ e o premisă corectă la furia fotbaliştilor. Totuşi e foarte departe pentru a funcţiona ca o scuză pentru nişte huligani care ziua aruncă cu bolovani şi jignesc presa, iar noaptea apar la televizor cu mâna la inimă intonând imnul tricolor. Aceiaşi oameni care nimereau cu piatra dimineaţa nu reuşeau să ţintească mingea seara.
Radu Ştefan ar trebui şi el iute înregistrat ca brand pentru producătorii de strecurători, după o primă repriză care îl aduce aproape de cota Reghecampf din ziua tsunami-ului danez de la Bucureşti (2-5). Contra e pe deplin meritatul căpitan al naţionalei ruşinoase de la Cluj, având în vedere contribuţia lui din ultimii ani la economia
acestei instituţii. Despre mijloc şi atac aveam demult o certitudine că nu există în infrastructura echipei lui Piţi. Acum ne-am lămurit cam de ce e în stare şi apărarea. Campania de toamnă care trebuia să ne lanseze spre zâmbetul larg şi luminos al lui Mandela are un nou punct de inflexiune astăzi. La ora când citiţi aceste rânduri s-ar putea să ştiţi deja dacă aterizarea din Feroe a reuşit sau nu.
Teoretic e cel mai dificil punct de pe ordinea de zi a partidei cu cea mai mică echipă a grupei. Asta doar teoretic, pentru că practic cineva trebuie să şi vâre obiectul cu pricina în plasa pescarilor. Şi dacă miercuri linia eficienţei tricolore reconfirmă dibăcia vârfurilor lui Piţurcă, federalii se vor lepăda de Satana până ce cocoşul galic să apuce să cânte pe gardul stadionului din Constanţa. Dacă nu, vor aştepta cuminţi deznodământul meciului cu Franţa din octombrie, care va încheia aproape sigur a doua domnie a lui Piţurcă.
Meciul cu Olanda de la Europenele alpine nu s-a încheiat încă. S-au mai jucat două reprize cu Lituania, însă zero rămâne simbolul eficienţei naţionale. Piţurcă antrenează neputinţa. Indiferent de stilul-defensiv sau ofensiv-abordat, atât putem în acest moment. Dacă oftăm îngroziţi că nu-i putem alinia în primul unsprezece pe Bănel şi Ov. Petre într-un meci acasă cu o echipă dintr-a patra urnă valorică, înseamnă că ne recunoaştem din start statutul. Cvartetul impotenţei, alcătuit din fraţii întru luft Niculae, plus
Bratu şi Marica, valorează laolaltă cât o jumătate dintr-un crampon al lui Răducioiu din perioada lui de vârf!
E drept că şi Piţurcă refuză cu îndârjire jucători de altă factură tehnică, cum e acest Costea al Craiovei, din motive care îi plasează orgoliul de unic selecţioner la nivel de valoare absolută.
Dar omul de pe bancă
e departe de nevinovăţie, chiar dacă nu e singurul care a împins căruţa cu paiaţe în prăpastie. Degeaba au fugit federalii cu circul în coviltire prin Provincie, fugăriţi de cuvântul interzis în România „demisia“. Or fi fiind ardelenii mai înceţi la reacţie, dar după 3-0 au apărut şi pe la Cluj oameni furioşi. Agresivitate şi atitudine cere mereu Piţurcă. Fotbaliştii au demonstrat generos doar prima dintre aptitudini. Din păcate, doar înainte de meci.
Meciul cu băieţii care nu prindeau loc de titulari în echipele de baschet ale liceelor din Vilnius a început cu derularea inversă a unei pilde biblice. Lobonţ şi Tamaş au lovit primii cu piatra exact într-una dintre cele mai vinovate zile ale lor, ca fotbalişti şi ca oameni. Insistenţa cu care „reporterii speciali de linia întâi“ urmăresc fiecare scărpinat între cutele chiloţilor acestor „mari vedete“ e o premisă corectă la furia fotbaliştilor. Totuşi e foarte departe pentru a funcţiona ca o scuză pentru nişte huligani care ziua aruncă cu bolovani şi jignesc presa, iar noaptea apar la televizor cu mâna la inimă intonând imnul tricolor. Aceiaşi oameni care nimereau cu piatra dimineaţa nu reuşeau să ţintească mingea seara.
Radu Ştefan ar trebui şi el iute înregistrat ca brand pentru producătorii de strecurători, după o primă repriză care îl aduce aproape de cota Reghecampf din ziua tsunami-ului danez de la Bucureşti (2-5). Contra e pe deplin meritatul căpitan al naţionalei ruşinoase de la Cluj, având în vedere contribuţia lui din ultimii ani la economia
acestei instituţii. Despre mijloc şi atac aveam demult o certitudine că nu există în infrastructura echipei lui Piţi. Acum ne-am lămurit cam de ce e în stare şi apărarea. Campania de toamnă care trebuia să ne lanseze spre zâmbetul larg şi luminos al lui Mandela are un nou punct de inflexiune astăzi. La ora când citiţi aceste rânduri s-ar putea să ştiţi deja dacă aterizarea din Feroe a reuşit sau nu.
Teoretic e cel mai dificil punct de pe ordinea de zi a partidei cu cea mai mică echipă a grupei. Asta doar teoretic, pentru că practic cineva trebuie să şi vâre obiectul cu pricina în plasa pescarilor. Şi dacă miercuri linia eficienţei tricolore reconfirmă dibăcia vârfurilor lui Piţurcă, federalii se vor lepăda de Satana până ce cocoşul galic să apuce să cânte pe gardul stadionului din Constanţa. Dacă nu, vor aştepta cuminţi deznodământul meciului cu Franţa din octombrie, care va încheia aproape sigur a doua domnie a lui Piţurcă.
De ce fotbalistii nostri joaca cu pietre, nu cu mingea
entru ca la DNA Cluj au reinceput audierile in cazul “Valiza”, Jean Padureanu s-a prezentat la Anticoruptie in cazul transferurilor de jucatori, FIFA a penalizat cu sase puncte gruparea FC Timisoara pentru ca a folosit in continuare culoarea violet a clubului patronat de Claudio Zambon, prese-dintele timisorean Marian Iancu ameninta ca se retrage definitiv din fotbal, Gigi Becali a fost suspendat cinci luni de Comisia de disciplina a FRF si amendat cu 10 mii de lei
pentru declaratii calomnioase în mass-media la adresa lui Florin Prunea, suporterii timisoreni ies in strada ca la revolutie si se bat cu politia, lui Becali i se rupe de DNA si-i saluta de ramas-bun pe ziaristii prezenti la palatul sau de la sosea cu cåte o castana in cap, Marian Iancu zice ca i-a dat spaga lui Mircea Sandu ca sa aiba parte de arbitraje corecte, senatorul Ilie Sårbu zice ca a pus problema inlocuirii lui Iancu cu oameni de afaceri locali, respectiv cu fratii Emil si Marius Cristescu, care i-au dat senatorului un apartament gratuit in hotelul
“Continental”, inzestrat cu aparatura de ascultare, si pentru ca Mitica Dragomir zice despre Prunea ca este pestele federatiei si le-a adus fotbalistilor fete in deplasare.
Pentru ca toate aceste evenimente obisnuite in fotbalul romanesc s-au petrecut cu doar trei zile inainte de importanta confruntare cu Lituania. Pentru ca acesta este climatul normal din fotbalul autohton, de care avem parte zi de zi, de aproape 20 de ani. Pentru ca fotbalul romanesc este o adunatura de bisnitari, barbugii, spagari, evazionisti, copii
de mingi ai militiei si securitatii, slugoii lui Ceausescu si ai fratilor Paunescu, borfasi care n-au facut puscarie, suti cu parnaie la activ, codosi, pesti, drogati, tainuitori si turnatori. Si pentru ca toate acestea trebuiau sa ramana in analele rusinii fara de margini, pare absolut normal ca doua sinistrosenii precum Bogdan Lobont si Gabriel Tamas sa arunce cu pietre in ziaristi si sa-i injure ca la usa cortului, cu cateva ore inainte de macelul cu Lituania. Pot, oare, juca fotbalistii nostri si fotbal in afara de barbut? Pot juca si cu balonul in afara de pietre?De ce fotbalistii nostri joaca cu pietre, nu cu mingea
pentru declaratii calomnioase în mass-media la adresa lui Florin Prunea, suporterii timisoreni ies in strada ca la revolutie si se bat cu politia, lui Becali i se rupe de DNA si-i saluta de ramas-bun pe ziaristii prezenti la palatul sau de la sosea cu cåte o castana in cap, Marian Iancu zice ca i-a dat spaga lui Mircea Sandu ca sa aiba parte de arbitraje corecte, senatorul Ilie Sårbu zice ca a pus problema inlocuirii lui Iancu cu oameni de afaceri locali, respectiv cu fratii Emil si Marius Cristescu, care i-au dat senatorului un apartament gratuit in hotelul
“Continental”, inzestrat cu aparatura de ascultare, si pentru ca Mitica Dragomir zice despre Prunea ca este pestele federatiei si le-a adus fotbalistilor fete in deplasare.
Pentru ca toate aceste evenimente obisnuite in fotbalul romanesc s-au petrecut cu doar trei zile inainte de importanta confruntare cu Lituania. Pentru ca acesta este climatul normal din fotbalul autohton, de care avem parte zi de zi, de aproape 20 de ani. Pentru ca fotbalul romanesc este o adunatura de bisnitari, barbugii, spagari, evazionisti, copii
de mingi ai militiei si securitatii, slugoii lui Ceausescu si ai fratilor Paunescu, borfasi care n-au facut puscarie, suti cu parnaie la activ, codosi, pesti, drogati, tainuitori si turnatori. Si pentru ca toate acestea trebuiau sa ramana in analele rusinii fara de margini, pare absolut normal ca doua sinistrosenii precum Bogdan Lobont si Gabriel Tamas sa arunce cu pietre in ziaristi si sa-i injure ca la usa cortului, cu cateva ore inainte de macelul cu Lituania. Pot, oare, juca fotbalistii nostri si fotbal in afara de barbut? Pot juca si cu balonul in afara de pietre?De ce fotbalistii nostri joaca cu pietre, nu cu mingea
Nemuritoarea neruşinare
„Este un rezultat ruşinos? Nu, pentru că România nu este o echipă imbatabilă, se întâmplă şi la case mai mari” Răspunsul acesta aparţine selecţionerului naţionalei de fotbal a României, Victor Piţurcă. Dacă aş fi fost în locul reporterului, l-aş mai fi întrebat pe dl. Piţurcă dacă vreodată în viaţă i-a fost ruşine, fără să mai aştept răspunsul.
Spre deosebire de ură sau iubire, care nu se învaţă, se trăiesc, ruşinea este un sentiment indus social. Când imensa majoritate a oamenilor din jurul tău nu obişnuiesc să-şi facă nevoile pe stradă, e posibil să-ţi fie ruşine s-o faci tu. Când un bătrân amărât te întreabă cât e ceasul
, dacă trăieşti într-o lume cât de cât civilizată, îţi va fi ruşine să-i răspunzi: „La ce-ţi mai trebuie ceas, nu te-a găsit moartea p-acasă?” Dacă nu, nu.
Dl. Piţurcă, ca, de altfel, şi jucătorii săi, habar n-are ce e aceea ruşine. El n-a fost întrebat de reporter dacă România e batabilă sau nu. N-a fost întrebat dacă au mai suferit înfrângeri ca aceasta şi echipe mai mari ca a noastră. A răspunde la alte întrebări decât cea care ţi se pune e şi aceasta o formă de neruşinare.
Dl. Piţurcă a fost întrebat dacă prestaţia de funcţionari scoşi cu sila de partid la activităţi sportive a indivizilor bal-mascaţi în tricolor pe care îi conduce nu cumva constituie o bătaie de joc la adresa tuturor oamenilor din ţara asta care înţeleg să muncească cinstit şi competent, cu dăruire pentru profesie şi sentimentul răspunderii. Ca jurnalist, mă uit rar la meciurile echipelor româneşti, numai din obligaţie profesională. Personal, consider că fotbalul nostru, sau, mai exact, al lor, este urât, lipsit de nobleţe, de etică şi cultură sportivă, fiind practicat şi înconjurat de inşi primitivi, lacomi şi nesimţiţi, care primesc mult prea mulţi bani şi mult prea multă atenţie în raport cu ce fac. Dar există destui suporteri care suferă sincer în faţa unei înfrângeri ca aceasta, în faţa Lituaniei, pe teren propriu, cu 3-0 şi, mai ales, în faţa unui meci pierdut de la vestiare. Sunt printre ei români care, în meseria lor, n-ar lăsa o problemă nerezolvată decât după ce au făcut tot ce le-a stat în putinţă, după ce şi-au spart creierii zile şi nopţi din mândrie profesională, aşezată înaintea banilor. Cum vor fi privit ei gaşca de figuranţi smulsă cu cruzime de la o tablă de o mie de euro
linia, trei mii marţul, ca să taie iarbă la câini pe stadionul din Cluj? Cred că le e ruşine de ruşinea, sau, mai degrabă, de neruşinarea lor.
Cum spuneam, ruşinea este un sentiment indus de atmosfera din jur. Ea presupune o tulburare interioară, recunoaşterea răului şi asumarea ispăşirii, fără de care nu-ţi mai poţi găsi liniştea. N-am zărit aşa ceva pe faţa nici unuia dintre cei implicaţi în înfrângerea de sâmbătă seara. N-am citit în ochii nimănui „Îmi vine să intru în pământ”. Articolele dure de azi vor fi considerate „răutăcisme” ale jigodiilor din presă care nu ştiu ce înseamnă să dai cu piciorul într-o minge. Ce s-a întâmplat? Ei, s-a greşit. Cine plăteşte? Noi, nu.
Dar e de mirare aşa ceva, azi, în România? Într-o ţară în care, în aproape două decenii de viaţă publică liberă, nimeni n-a fost judecat pentru ce-a furat, nimeni n-a plătit pentru ce-a făptuit, toţi te prostesc în faţă şi se jură că nu sunt vinovaţi de nimic, mai poate fi vorba de pasărea exotică şi firavă a ruşinii?
În popoarele mari
ale acestei lumi, ruşinea putea să ducă la sinucidere. Pe la noi, tupeul te face aproape nemuritor.
Spre deosebire de ură sau iubire, care nu se învaţă, se trăiesc, ruşinea este un sentiment indus social. Când imensa majoritate a oamenilor din jurul tău nu obişnuiesc să-şi facă nevoile pe stradă, e posibil să-ţi fie ruşine s-o faci tu. Când un bătrân amărât te întreabă cât e ceasul
, dacă trăieşti într-o lume cât de cât civilizată, îţi va fi ruşine să-i răspunzi: „La ce-ţi mai trebuie ceas, nu te-a găsit moartea p-acasă?” Dacă nu, nu.
Dl. Piţurcă, ca, de altfel, şi jucătorii săi, habar n-are ce e aceea ruşine. El n-a fost întrebat de reporter dacă România e batabilă sau nu. N-a fost întrebat dacă au mai suferit înfrângeri ca aceasta şi echipe mai mari ca a noastră. A răspunde la alte întrebări decât cea care ţi se pune e şi aceasta o formă de neruşinare.
Dl. Piţurcă a fost întrebat dacă prestaţia de funcţionari scoşi cu sila de partid la activităţi sportive a indivizilor bal-mascaţi în tricolor pe care îi conduce nu cumva constituie o bătaie de joc la adresa tuturor oamenilor din ţara asta care înţeleg să muncească cinstit şi competent, cu dăruire pentru profesie şi sentimentul răspunderii. Ca jurnalist, mă uit rar la meciurile echipelor româneşti, numai din obligaţie profesională. Personal, consider că fotbalul nostru, sau, mai exact, al lor, este urât, lipsit de nobleţe, de etică şi cultură sportivă, fiind practicat şi înconjurat de inşi primitivi, lacomi şi nesimţiţi, care primesc mult prea mulţi bani şi mult prea multă atenţie în raport cu ce fac. Dar există destui suporteri care suferă sincer în faţa unei înfrângeri ca aceasta, în faţa Lituaniei, pe teren propriu, cu 3-0 şi, mai ales, în faţa unui meci pierdut de la vestiare. Sunt printre ei români care, în meseria lor, n-ar lăsa o problemă nerezolvată decât după ce au făcut tot ce le-a stat în putinţă, după ce şi-au spart creierii zile şi nopţi din mândrie profesională, aşezată înaintea banilor. Cum vor fi privit ei gaşca de figuranţi smulsă cu cruzime de la o tablă de o mie de euro
linia, trei mii marţul, ca să taie iarbă la câini pe stadionul din Cluj? Cred că le e ruşine de ruşinea, sau, mai degrabă, de neruşinarea lor.
Cum spuneam, ruşinea este un sentiment indus de atmosfera din jur. Ea presupune o tulburare interioară, recunoaşterea răului şi asumarea ispăşirii, fără de care nu-ţi mai poţi găsi liniştea. N-am zărit aşa ceva pe faţa nici unuia dintre cei implicaţi în înfrângerea de sâmbătă seara. N-am citit în ochii nimănui „Îmi vine să intru în pământ”. Articolele dure de azi vor fi considerate „răutăcisme” ale jigodiilor din presă care nu ştiu ce înseamnă să dai cu piciorul într-o minge. Ce s-a întâmplat? Ei, s-a greşit. Cine plăteşte? Noi, nu.
Dar e de mirare aşa ceva, azi, în România? Într-o ţară în care, în aproape două decenii de viaţă publică liberă, nimeni n-a fost judecat pentru ce-a furat, nimeni n-a plătit pentru ce-a făptuit, toţi te prostesc în faţă şi se jură că nu sunt vinovaţi de nimic, mai poate fi vorba de pasărea exotică şi firavă a ruşinii?
În popoarele mari
ale acestei lumi, ruşinea putea să ducă la sinucidere. Pe la noi, tupeul te face aproape nemuritor.
„Facultatea“ lui nea Piţi
ctuala generaţie nu are educaţia necesară pentru universităţile fotbalistice
Acum câţiva ani, o discuţie cu fostul mare
fotbalist Gică Popescu avea să-mi releve, mie şi colegilor care fuseseră de faţă, un adevăr subtil legat de fotbalul mare.
Gică Popescu îşi amintea diverse episoade din cariera sa, petrecute ba la Barcelona, ba la Eindhoven, ba la londonezii de la Totenham. Toate priveau diferenţele de abordare a fenomenului fotbal în culturi diferite.
Într-un fel se raportau la fotbal catalanii crescuţi în spectacolul de culori specific Mediteranei. Altfel priveau jocul olandezii pragmatici, industriaşi şi bancheri educaţi în spiritul eticii protestante. Şi, bineînţeles, alta era mentalitatea în Insulă, acolo unde fotbalul nu are vârstă, ci doar istorie şi perenitate.
Toate aceste diferenţe erau înţelese şi redate de Gică Popescu, într-una dintre cele mai frumoase discuţii despre fotbal la care am luat parte vreodată. Am înţeles atunci că marile cluburi de fotbal ale Europei sunt adevărate universităţi de prestigiu pentru tinerii care le calcă pragul – şi care pot înţelege ce se petrece acolo.
Mi-am amintit de acea discuţie văzând ce s-a petrecut înainte, în timpul şi după meciul România-Lituania de la Cluj. Un meci pierdut de o mână de puşti nătângi, înfumuraţi şi gălăgioşi, ca toţi puştii de azi lipsiţi de educaţie, de şcoală şi de calificare, ce umplu străzile şi cartierele.
Fotbalul înalt nu înseamnă doar nişte băieţi care ştiu cu mingea. Marii conducători şi antrenori fac selecţia nu numai pe calităţi fizice şi tehnice, ci mai ales umane. Iar adevărul este că actuala generaţie de fotbalişti – spre deosebire de precedenta – nu are educaţia necesară pentru a intra în universităţile fotbalistice.
Ei pot supravieţui doar în şcolile profesionale ale lui nea Piţi, Becali sau Borcea. (Apropo de Gică Popescu, singurul moment care i-a umbrit cariera a fost tot din cauza legăturilor cu clanul Becali)
I-aţi văzut sâmbătă pe fotbaliştii noştri dând cu pietre în ziarişti şi aruncând deja celebrul "băi, hahalerelor"? Este dovada că au fost virusaţi, că sunt roşi de toate bolile
ce colcăie în mocirla unde-şi duc traiul. Întrebarea este dacă, schimbându-le "profesorii", băieţii aceştia mai pot fi recuperaţi. Greu de spus! Mai ales că, în România de azi, nimeni nu pare capabil să închidă şcolile de cartier ale lui Piţi, Borcea sau Becali.
Acum câţiva ani, o discuţie cu fostul mare
fotbalist Gică Popescu avea să-mi releve, mie şi colegilor care fuseseră de faţă, un adevăr subtil legat de fotbalul mare.
Gică Popescu îşi amintea diverse episoade din cariera sa, petrecute ba la Barcelona, ba la Eindhoven, ba la londonezii de la Totenham. Toate priveau diferenţele de abordare a fenomenului fotbal în culturi diferite.
Într-un fel se raportau la fotbal catalanii crescuţi în spectacolul de culori specific Mediteranei. Altfel priveau jocul olandezii pragmatici, industriaşi şi bancheri educaţi în spiritul eticii protestante. Şi, bineînţeles, alta era mentalitatea în Insulă, acolo unde fotbalul nu are vârstă, ci doar istorie şi perenitate.
Toate aceste diferenţe erau înţelese şi redate de Gică Popescu, într-una dintre cele mai frumoase discuţii despre fotbal la care am luat parte vreodată. Am înţeles atunci că marile cluburi de fotbal ale Europei sunt adevărate universităţi de prestigiu pentru tinerii care le calcă pragul – şi care pot înţelege ce se petrece acolo.
Mi-am amintit de acea discuţie văzând ce s-a petrecut înainte, în timpul şi după meciul România-Lituania de la Cluj. Un meci pierdut de o mână de puşti nătângi, înfumuraţi şi gălăgioşi, ca toţi puştii de azi lipsiţi de educaţie, de şcoală şi de calificare, ce umplu străzile şi cartierele.
Fotbalul înalt nu înseamnă doar nişte băieţi care ştiu cu mingea. Marii conducători şi antrenori fac selecţia nu numai pe calităţi fizice şi tehnice, ci mai ales umane. Iar adevărul este că actuala generaţie de fotbalişti – spre deosebire de precedenta – nu are educaţia necesară pentru a intra în universităţile fotbalistice.
Ei pot supravieţui doar în şcolile profesionale ale lui nea Piţi, Becali sau Borcea. (Apropo de Gică Popescu, singurul moment care i-a umbrit cariera a fost tot din cauza legăturilor cu clanul Becali)
I-aţi văzut sâmbătă pe fotbaliştii noştri dând cu pietre în ziarişti şi aruncând deja celebrul "băi, hahalerelor"? Este dovada că au fost virusaţi, că sunt roşi de toate bolile
ce colcăie în mocirla unde-şi duc traiul. Întrebarea este dacă, schimbându-le "profesorii", băieţii aceştia mai pot fi recuperaţi. Greu de spus! Mai ales că, în România de azi, nimeni nu pare capabil să închidă şcolile de cartier ale lui Piţi, Borcea sau Becali.
Libertatea de a ne bate joc unii de altii
Un fenomen derivat al coruptiei ameninta sa detroneze mita din fruntea topului celor mai daunatoare maladii
care afecteaza Romania. Agresivitatea oarba si profund iresponsabila misca astazi masele. si nicaieri nu este aceasta mai vizibila decat pe strada, locul unde ne expunem cu ostentatie maxima cea mai de pret
prada pe care ne-am adjudecat-o dupa ce am visat la ea 50 de ani: masina occidentala.
Ce se intampla acum pe soselele Romaniei depaseste orice imaginatie. Ultima dovada: soferi care circula cu aproape 300 de kilometri pe ora pe autostrada si care au scapat nepedepsiti. In timp ce peste tot in lumea civilizata astfel de asasini pe patru roti sunt bagati la inchisoare pe loc, dementii care au transformat Autostrada "Soarelui" in pista de Formula 1 au scapat fara sa primeasca nici macar o amenda; chiar si cu permisul neatins. Au dat in judecata politia, iar magistratii le-au restituit carnetul de conducere. Astazi circula din nou liberi, printre noi – viitoare vedete mute ale stirilor cu echipaje SMURD care se chinuiesc sa-i scoata, pe ei si pe victimele lor, dintr-o gramada diforma de fiare contorsionate.
Revoltator insa este ca, in ciuda acestor exemple aproape neverosimile, a faptului ca suntem campioni europeni la mortalitate in accidente rutiere si ca sofatul a ajuns in general o aventura, aproape ne-am resemnat cu gandul ca nu avem ce face. si ca o solutie ar putea veni doar din cer.
Fals. Exista politie, exista ministri, exista Guvern, exista Parlament, exista justitie. Ei sunt cei care au toate instrumentele pentru a indrepta ceva. Dar nu o fac pentru ca sistemul pe care il compun – autoritatea – doboara zilnic noi recorduri de iresponsabilitate.
Anul trecut, nu mai putin de o treime dintre soferii carora le-a fost suspendat permisul si l-au recapatat prin sentintele tribunalelor, dupa ce au dat politia in judecata. Un procent foarte mare
, care nu cred ca este egalat nicaieri in lume. S-au privatizat judecatoriile si returneaza permise pe banda rulanta? Vand sentinte favorabile infractorilor ca si cum ar vinde pateuri? Sau politia greseste flagrant (interesat/dezinteresat) in zeci de mii de cazuri? Sunt agentii analfabeti cu bacalaureat si nu stiu cum se completeaza procesele-verbale de contraventie?
Nimeni nu are un raspuns exact. Toate variantele pot fi adevarate. Dar pot fi si false. Singurul lucru cert este ca functionarea mecanismului care pedepseste soferii agresivi contine o eroare majora. si atunci, de ce nu incep sa se intalneasca politistii, membri ai Guvernului, ai CSM, ai Parlamentului? De ce nu se asaza la o masa pentru a discuta care sunt cauzele defectiunii si ce trebuie sa faca pentru a o remedia? De ce nu isi asuma nimeni rolul de a coordona o echipa care sa ceara corectarea legislatiei sau a practicii? Cele cateva sute de demnitari si experti de diverse ranguri care ar putea fi depanatorii crizei ori sunt incompetenti, ori fura si, ca atare, prospera fara a mai fi nevoie sa isi faca datoria fata de noi, cei care ii platim.
Iar acest lucru este valabil nu doar in problema circulatiei auto, ci in mai tot ce tine de asigurarea ordinii in societate. Asa am ajuns ca parcurile sau plajele sa fie invadate de constructii ilegale, iar cainii vagabonzi sa nu poata fi scosi de pe stema Bucurestiului.
Toate si multe altele, probleme mai mult sau mai putin marunte, care ne transforma intr-o natiune nevrotica, sunt efectele faptului ca autoritatea s-a retras din locurile unde avem nevoie de ea, pentru a se incuia in birourile in care poate face bani in liniste.
Nu a disparut insa, nu s-a "disolutionat" cum prooroceau unii. Incercati sa luati vreo aprobare sau vreo autorizatie de orice tip. O sa constatati pe pielea si pe buzunarul dumneavoastra ca Romania nu a ramas fara stapani. Infernul de stat colcaie de cerberi, iar presupusa agonie este un basm. Autoritatea este tare ca o stanca. Va puteti opinti in ea pana cadeti lat si nu se va da la o parte daca nu platiti cat cere. Insa este ferma doar cand vrea portofelul ei. Nu se deranjeaza pentru orice fleac. Nu isi pune mintea la contributie si nu isi flexeaza muschii pentru cauze care nu miros si a spaga.
Arta de a castiga bani prin simpla manipulare a legilor care guverneaza birocratia a facut-o sa se retraga de pe strazi. A abandonat impactul brutal cu fosgaiala multimii, care cere si efort, si pricepere, si disciplina si nu aduce, in schimb, decat bacsis marunt. Cei platiti de noi sa asigure respectarea regulilor nu mai fac decat eforturi minimale pentru a tine in frau instinctele primare infiorate de capitalismul salbatic in care traim.
Dramatic este ca falimentul caracterului lor ne duce pe toti de rapa. Agresivitatea nepedepsita si dispretul fata de lege se propaga precum ciuma in toata societatea. Cand vezi ca unul te depaseste zburand cu 256 km/ora pe langa tine si stii ca nu va pati nimic pentru ca isi va recupera in instanta carnetul, cand vezi ca asta nu este o exceptie, ci mai degraba o regula, cand vezi asta zi de zi, ani de-a randul, cat timp poti rezista tentatiei de a incalca si tu regulile? In aceasta atmosfera infloresc suboamenii care isi parcheaza X5-ul peste turistii care fac plaja, cei ce fac slalom cu ATV-urile printre copiii
care se joaca in nisip sau cei ce folosesc capetele inotatorilor drept trambulina pentru skijeturi. La ei se uita cu admiratie gloata care nu isi permite pentru moment decat sa arunce cocenii de porumb in apa. Pe ei ii vor imita tinerii asupra carora nici parintii, nici scoala nu mai au vreo influenta.
Dupa toti anii pe care i-am trait in genunchi, soptind, nu vorbind, incolonati la coada la carne, incolonati in marsuri pentru a aplauda un monstru, era de asteptat sa incercam sa ne luam revansa. Sa facem parada de nou-castigata noastra barbatie. Sa demonstram cat mai vocal ca nu suntem lasi, ca nu ne lasam calcati in picioare. Din pacate, ne-am depasit cu mult si cele mai negre temeri. Nu am facut altceva pana acum decat sa regasim libertatea de a convietui haotic. Libertatea de a transforma locul in care traim intr-o jungla.
care afecteaza Romania. Agresivitatea oarba si profund iresponsabila misca astazi masele. si nicaieri nu este aceasta mai vizibila decat pe strada, locul unde ne expunem cu ostentatie maxima cea mai de pret
prada pe care ne-am adjudecat-o dupa ce am visat la ea 50 de ani: masina occidentala.
Ce se intampla acum pe soselele Romaniei depaseste orice imaginatie. Ultima dovada: soferi care circula cu aproape 300 de kilometri pe ora pe autostrada si care au scapat nepedepsiti. In timp ce peste tot in lumea civilizata astfel de asasini pe patru roti sunt bagati la inchisoare pe loc, dementii care au transformat Autostrada "Soarelui" in pista de Formula 1 au scapat fara sa primeasca nici macar o amenda; chiar si cu permisul neatins. Au dat in judecata politia, iar magistratii le-au restituit carnetul de conducere. Astazi circula din nou liberi, printre noi – viitoare vedete mute ale stirilor cu echipaje SMURD care se chinuiesc sa-i scoata, pe ei si pe victimele lor, dintr-o gramada diforma de fiare contorsionate.
Revoltator insa este ca, in ciuda acestor exemple aproape neverosimile, a faptului ca suntem campioni europeni la mortalitate in accidente rutiere si ca sofatul a ajuns in general o aventura, aproape ne-am resemnat cu gandul ca nu avem ce face. si ca o solutie ar putea veni doar din cer.
Fals. Exista politie, exista ministri, exista Guvern, exista Parlament, exista justitie. Ei sunt cei care au toate instrumentele pentru a indrepta ceva. Dar nu o fac pentru ca sistemul pe care il compun – autoritatea – doboara zilnic noi recorduri de iresponsabilitate.
Anul trecut, nu mai putin de o treime dintre soferii carora le-a fost suspendat permisul si l-au recapatat prin sentintele tribunalelor, dupa ce au dat politia in judecata. Un procent foarte mare
, care nu cred ca este egalat nicaieri in lume. S-au privatizat judecatoriile si returneaza permise pe banda rulanta? Vand sentinte favorabile infractorilor ca si cum ar vinde pateuri? Sau politia greseste flagrant (interesat/dezinteresat) in zeci de mii de cazuri? Sunt agentii analfabeti cu bacalaureat si nu stiu cum se completeaza procesele-verbale de contraventie?
Nimeni nu are un raspuns exact. Toate variantele pot fi adevarate. Dar pot fi si false. Singurul lucru cert este ca functionarea mecanismului care pedepseste soferii agresivi contine o eroare majora. si atunci, de ce nu incep sa se intalneasca politistii, membri ai Guvernului, ai CSM, ai Parlamentului? De ce nu se asaza la o masa pentru a discuta care sunt cauzele defectiunii si ce trebuie sa faca pentru a o remedia? De ce nu isi asuma nimeni rolul de a coordona o echipa care sa ceara corectarea legislatiei sau a practicii? Cele cateva sute de demnitari si experti de diverse ranguri care ar putea fi depanatorii crizei ori sunt incompetenti, ori fura si, ca atare, prospera fara a mai fi nevoie sa isi faca datoria fata de noi, cei care ii platim.
Iar acest lucru este valabil nu doar in problema circulatiei auto, ci in mai tot ce tine de asigurarea ordinii in societate. Asa am ajuns ca parcurile sau plajele sa fie invadate de constructii ilegale, iar cainii vagabonzi sa nu poata fi scosi de pe stema Bucurestiului.
Toate si multe altele, probleme mai mult sau mai putin marunte, care ne transforma intr-o natiune nevrotica, sunt efectele faptului ca autoritatea s-a retras din locurile unde avem nevoie de ea, pentru a se incuia in birourile in care poate face bani in liniste.
Nu a disparut insa, nu s-a "disolutionat" cum prooroceau unii. Incercati sa luati vreo aprobare sau vreo autorizatie de orice tip. O sa constatati pe pielea si pe buzunarul dumneavoastra ca Romania nu a ramas fara stapani. Infernul de stat colcaie de cerberi, iar presupusa agonie este un basm. Autoritatea este tare ca o stanca. Va puteti opinti in ea pana cadeti lat si nu se va da la o parte daca nu platiti cat cere. Insa este ferma doar cand vrea portofelul ei. Nu se deranjeaza pentru orice fleac. Nu isi pune mintea la contributie si nu isi flexeaza muschii pentru cauze care nu miros si a spaga.
Arta de a castiga bani prin simpla manipulare a legilor care guverneaza birocratia a facut-o sa se retraga de pe strazi. A abandonat impactul brutal cu fosgaiala multimii, care cere si efort, si pricepere, si disciplina si nu aduce, in schimb, decat bacsis marunt. Cei platiti de noi sa asigure respectarea regulilor nu mai fac decat eforturi minimale pentru a tine in frau instinctele primare infiorate de capitalismul salbatic in care traim.
Dramatic este ca falimentul caracterului lor ne duce pe toti de rapa. Agresivitatea nepedepsita si dispretul fata de lege se propaga precum ciuma in toata societatea. Cand vezi ca unul te depaseste zburand cu 256 km/ora pe langa tine si stii ca nu va pati nimic pentru ca isi va recupera in instanta carnetul, cand vezi ca asta nu este o exceptie, ci mai degraba o regula, cand vezi asta zi de zi, ani de-a randul, cat timp poti rezista tentatiei de a incalca si tu regulile? In aceasta atmosfera infloresc suboamenii care isi parcheaza X5-ul peste turistii care fac plaja, cei ce fac slalom cu ATV-urile printre copiii
care se joaca in nisip sau cei ce folosesc capetele inotatorilor drept trambulina pentru skijeturi. La ei se uita cu admiratie gloata care nu isi permite pentru moment decat sa arunce cocenii de porumb in apa. Pe ei ii vor imita tinerii asupra carora nici parintii, nici scoala nu mai au vreo influenta.
Dupa toti anii pe care i-am trait in genunchi, soptind, nu vorbind, incolonati la coada la carne, incolonati in marsuri pentru a aplauda un monstru, era de asteptat sa incercam sa ne luam revansa. Sa facem parada de nou-castigata noastra barbatie. Sa demonstram cat mai vocal ca nu suntem lasi, ca nu ne lasam calcati in picioare. Din pacate, ne-am depasit cu mult si cele mai negre temeri. Nu am facut altceva pana acum decat sa regasim libertatea de a convietui haotic. Libertatea de a transforma locul in care traim intr-o jungla.
Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
erul de la Parchetul General care a fost implicat în scandalul de sâmbătă seara în care s-a folosit o armă de vânătoare nu a fost arestat, pentru că nu s-a stabilit situaţia de fapt, a declarat, astăzi, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Parchetului
General, Robert Cazanaciuc.
Procurorul Robert Cazanciuc a mai declarat că nu este reală informaţia că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 nu a formulat propunere de arestare, pentru că şoferul nu ar prezenta pericol social, motivul real fiind faptul că încă nu este clar în ce împrejurări s-a iscat scandalul.
Pe de altă parte, potrivit unor surse judiciare, un alt motiv avut în vedere de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Jud. Sectorului 6 este că asupra persoanelor care spun că ar fi fost victime planează dubii în ceea ce priveşte sinceritatea lor, acestea figurând cu cazier.
"La acest moment nu este lămurită situaţia de fapt. Mai mult, urmează să se efectueze o expertiză medicală pentru a se constata eventualele răni, precum şi o expertiză balistică, pentru a se lămuri în ce condiţii s-a descărcat arma. Ipoteza învinuitului (n.r. şoferul) este că el ţinea arma îndreptată în sus şi la un moment dat a fost tras de o mână, ceea ce a facut ca arma să se descarce. Pe de altă parte, ceilalţi spun că s-a tras asupra lor. Toate aceste chestiuni urmează să fie lămurite. Oricum, şoferul este cerectat în continuare, fiind urmărit penal pentru lovire, ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri", a declarat procurorul Robert Cazanciuc.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului General a mai declarat că, în seara incidentului, înainte de a merge în casă şi de a lua arma, şoferul Ministerului Public a sunat la 112 şi a reclamat acele persoane.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au hotărât, sâmbătă, ca un bucureştean care a tras cu arma asupra a doi tineri , în noaptea de vineri spre sâmbătă, în faţa imobilului în care locuieşte, de pe Bulevardul Timişoara, să fie cercetat în stare de libertate.
Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
General, Robert Cazanaciuc.
Procurorul Robert Cazanciuc a mai declarat că nu este reală informaţia că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 nu a formulat propunere de arestare, pentru că şoferul nu ar prezenta pericol social, motivul real fiind faptul că încă nu este clar în ce împrejurări s-a iscat scandalul.
Pe de altă parte, potrivit unor surse judiciare, un alt motiv avut în vedere de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Jud. Sectorului 6 este că asupra persoanelor care spun că ar fi fost victime planează dubii în ceea ce priveşte sinceritatea lor, acestea figurând cu cazier.
"La acest moment nu este lămurită situaţia de fapt. Mai mult, urmează să se efectueze o expertiză medicală pentru a se constata eventualele răni, precum şi o expertiză balistică, pentru a se lămuri în ce condiţii s-a descărcat arma. Ipoteza învinuitului (n.r. şoferul) este că el ţinea arma îndreptată în sus şi la un moment dat a fost tras de o mână, ceea ce a facut ca arma să se descarce. Pe de altă parte, ceilalţi spun că s-a tras asupra lor. Toate aceste chestiuni urmează să fie lămurite. Oricum, şoferul este cerectat în continuare, fiind urmărit penal pentru lovire, ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri", a declarat procurorul Robert Cazanciuc.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului General a mai declarat că, în seara incidentului, înainte de a merge în casă şi de a lua arma, şoferul Ministerului Public a sunat la 112 şi a reclamat acele persoane.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au hotărât, sâmbătă, ca un bucureştean care a tras cu arma asupra a doi tineri , în noaptea de vineri spre sâmbătă, în faţa imobilului în care locuieşte, de pe Bulevardul Timişoara, să fie cercetat în stare de libertate.
Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
Lista lui Geoană: Pile, Secretare, Donatori
ferta de toamnă a PSD pentru parlamentare e bogată în surprize. Surprize de la PC, de la PIN, de la PRM, de la sindicate şi, în fine, surprize-surprize direct de la Geoană, care a deschis poarta Parlamentului chiar şi pentru secretare.
PSD intenţionează să propună candidaţi pentru toate colegiile electorale din ţară. O bună parte dintre aceştia au fost însă stabiliţi ca umare a “recomandărilor” primite de la Mircea Geoană. Din echipa consilierilor preşedintelui PSD, puţini sunt cei care au rămas fără colegii. Şi asta în detrimentul liderilor locali ai partidului, care vor rămâne astfel fără locuri pentru că “de la centru” au fost numiţi pe locurile cele mai bune favoriţii lui Geoană.
La Teleorman, într-un colegiu bun, va candida trimisul lui Mircea Geoană de la Ilfov, Robert Negoiţă, sponsor darnic al partidului. La Bucureşti, în Colegiul 22 din sectorul 5, îşi va încerca norocul, cu recomandarea lui Geoană, designerul Oana Mizil, nepoata liderului comunist Paul Niculescu Mizil.
Marius Lazăr, consilierul lui Geoană, va primi un colegiu bun la Arad, ca răsplată pentru efortul de a scrie discursuri pentru şef în ultimii ani. Şi Ana Birchall, fosta secretară a lui Geoană de la MAE, a primit un colegiu cu şanse, la Vaslui. Florin Gust, trimis de Geoană în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret, deci în guvernul Tăriceanu, va candida
şi el pentru un colegiu din judeţul Dolj.
Secretara Anca Oprea, care avea grijă de biroul consultantului Dan Andronic în 2004, îl va înlocui pe baronul Nicolae Bădălău în cel mai bun colegiu din Giurgiu. Situaţia l-a supărat atât de tare pe Bădălău, încât el este la un pas de un transfer la PD-L, unde urmăreşte să candideze în colegiul pierdut la PSD. O altă consilieră a lui Mircea Geoană, tânăra Carmen Moldovan, a primit cheile unui colegiu din Buzău, iar consilierul Georgian Pop, trimis de Hrebenciuc în echipa de consilieri ai lui Geoană, va candida într-un colegiu din sectorul 2 din Bucureşti. Tot din echipa de consilieri ai lui Geoană, venit pe filiera Şerban Mihăilescu, face parte şi Andrei Dolineaschi, căruia i s-a oferit un loc de candidat la Botoşani.
Pe pile au ajuns în echipa de candidaţi şi avocatul Dan Şova (într-un colegiu din Olt), la propunerea avocatului Victor Ponta, dar şi Victor Negrescu (într-un colegiu din Bucureşti), la recomandarea lui Titus Corlăţean. Fostul lider al Partidului Verde, Cristian Jura, care a lucrat până de curând în echipa de consilieri ai lui Viorel Hrebenciuc la Camera Deputaţilor, s-a înscris în PSD şi va candida într-un colegiu la Hunedoara. Reamintim că, recent, şi fosta peremistă Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD şi, prin bunăvoinţa lui Mircea Geoană, va candida la Dolj. De asemenea, Ion Iliescu a insistat ca apropiaţii săi, Răzvan Theodorescu, Nora Rebreanu şi Şerban Nicolae, să primească colegii cu şanse bune.
Dacă la această enumerare de favoritisme adăugăm şi cele 25 de locuri promise celor de la Partidul Conservator, plus
cele 5 locuri date liderilor PIN în frunte cu Lavinia Şandru şi, dacă ţinem cont
şi de acordul încheiat de PSD cu CNSLR-Frăţia, în care se vorbeşte despre locuri de candidaţi pentru sindicalişti, atunci trebuie spus că oferta electorală a tradiţionalului PSD pentru alegerile din 30 noiembrie arată extrem de pestriţ.
PSD intenţionează să propună candidaţi pentru toate colegiile electorale din ţară. O bună parte dintre aceştia au fost însă stabiliţi ca umare a “recomandărilor” primite de la Mircea Geoană. Din echipa consilierilor preşedintelui PSD, puţini sunt cei care au rămas fără colegii. Şi asta în detrimentul liderilor locali ai partidului, care vor rămâne astfel fără locuri pentru că “de la centru” au fost numiţi pe locurile cele mai bune favoriţii lui Geoană.
La Teleorman, într-un colegiu bun, va candida trimisul lui Mircea Geoană de la Ilfov, Robert Negoiţă, sponsor darnic al partidului. La Bucureşti, în Colegiul 22 din sectorul 5, îşi va încerca norocul, cu recomandarea lui Geoană, designerul Oana Mizil, nepoata liderului comunist Paul Niculescu Mizil.
Marius Lazăr, consilierul lui Geoană, va primi un colegiu bun la Arad, ca răsplată pentru efortul de a scrie discursuri pentru şef în ultimii ani. Şi Ana Birchall, fosta secretară a lui Geoană de la MAE, a primit un colegiu cu şanse, la Vaslui. Florin Gust, trimis de Geoană în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret, deci în guvernul Tăriceanu, va candida
şi el pentru un colegiu din judeţul Dolj.
Secretara Anca Oprea, care avea grijă de biroul consultantului Dan Andronic în 2004, îl va înlocui pe baronul Nicolae Bădălău în cel mai bun colegiu din Giurgiu. Situaţia l-a supărat atât de tare pe Bădălău, încât el este la un pas de un transfer la PD-L, unde urmăreşte să candideze în colegiul pierdut la PSD. O altă consilieră a lui Mircea Geoană, tânăra Carmen Moldovan, a primit cheile unui colegiu din Buzău, iar consilierul Georgian Pop, trimis de Hrebenciuc în echipa de consilieri ai lui Geoană, va candida într-un colegiu din sectorul 2 din Bucureşti. Tot din echipa de consilieri ai lui Geoană, venit pe filiera Şerban Mihăilescu, face parte şi Andrei Dolineaschi, căruia i s-a oferit un loc de candidat la Botoşani.
Pe pile au ajuns în echipa de candidaţi şi avocatul Dan Şova (într-un colegiu din Olt), la propunerea avocatului Victor Ponta, dar şi Victor Negrescu (într-un colegiu din Bucureşti), la recomandarea lui Titus Corlăţean. Fostul lider al Partidului Verde, Cristian Jura, care a lucrat până de curând în echipa de consilieri ai lui Viorel Hrebenciuc la Camera Deputaţilor, s-a înscris în PSD şi va candida într-un colegiu la Hunedoara. Reamintim că, recent, şi fosta peremistă Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD şi, prin bunăvoinţa lui Mircea Geoană, va candida la Dolj. De asemenea, Ion Iliescu a insistat ca apropiaţii săi, Răzvan Theodorescu, Nora Rebreanu şi Şerban Nicolae, să primească colegii cu şanse bune.
Dacă la această enumerare de favoritisme adăugăm şi cele 25 de locuri promise celor de la Partidul Conservator, plus
cele 5 locuri date liderilor PIN în frunte cu Lavinia Şandru şi, dacă ţinem cont
şi de acordul încheiat de PSD cu CNSLR-Frăţia, în care se vorbeşte despre locuri de candidaţi pentru sindicalişti, atunci trebuie spus că oferta electorală a tradiţionalului PSD pentru alegerile din 30 noiembrie arată extrem de pestriţ.
Bucătăria multietnică a penitenciarului Rahova
Am ajuns la Rahova pe urmele bucătarului chinez al penitenciarului, misterios ca o felină, tăcut şi serios. Cu cîteva zile înainte, cînd l-am văzut la popota personalului, printr-o uşă întredeschisă, crezusem că e femeie. Omul însă ţine la secretul lui. Am reuşit să-i văd doar umbra, după colţ. Cînd am ajuns la colţ, umbra dispărea după un alt colţ. Chinezul nu a vrut şi nu vrea să discute. |n bucătărie i-am găsit însă pe bucătarii musulmani, mult mai de treabă şi deschişi în faţa presei.
Amir şi Filip mi-au zis că Mihai, chinezul, e un tip foarte de treabă.
– Munceşte ca un robot. E pus pe treabă. Nu e atent la nimic, doar la mîncare. E foarte bun la bucătărie.
Bucătăria deţinuţilor nu e cea mai curată din lume. Cîteva rînduri de cazane mari
unde fierb ciorbele şi tocăniţele. Podeaua e alunecoasă. Un fel de mîzgă acoperă cu generozitate totul. Dacă vrei, te poţi da ca pe gheaţă. Unul dintre rîndurile de cazane are etichetă: "Musulmani".
O sută douăzeci de deţinuţi din Rahova mănîncă după specific musulman. Amir, unul dintre cei doi bucătari musulmani, face însă precizările:
– Nu sînt toţi musulmani. Mănîncă în regim musulman. Pot să fie şi jidani, adică evrei, pot să fie şi persoane care ţin regim, diabetici. Cei mai mulţi sîntem pe secţia 6, vreo patruzeci de oameni.
Bucătarii sînt Filip Shtjefni, pronunţat Ştefni, din Albania, şi Amir Abbasi, iranian, de 14 ani în România.
*
Iluziile mele privind mîncărurile cu specific gătite de bucătarii specifici pentru diferitele naţii care coabitează la Rahova se spulberă rapid.
Chinezul nu găteşte chinezeşte pentru chinezii lui, aşa cum bucătarii musulmani nu gătesc nici falafel, nici mutabal, nici taboule, nici labneh. Nimic pe bază de boabe de năut. Meniul este de o tristă democraţie la închisoare.
– Doar pilaful ce încercăm să-l mai scoatem ca la arabi, să fie cît mai uscat. Altfel, e acelaşi meniu ca la ceilalţi. Cînd e ciorbă de fasole şi de legume la felul întîi, avem mîncare de cartofi sau tocăniţă de cartofi la felul doi. Sau ghiveci. Cînd avem ciorbă de fasole la felul întîi, nu mai avem mîncare de fasole la felul doi. Seara, dacă am avut cartofi sau fasole la prînz, avem pilaf şi paste.
– Doar atît?
– Atît, îmi spun amîndoi amuzaţi într-un fel trist.
– De cînd n-am mai mîncat şi noi o friptură de pui.
– Eu nu am mîncat friptură aici de cînd sînt, de şase ani, zice Amir.
– Ba nu, a mai fost friptură, zice Filip.
– Cînd a fost?
– A fost de Ziua Justiţiei.
– N-a fost friptură, au fost chiuftele.
– A fost friptură.
– Eu nu ştiu de friptură.
Pe de altă parte, îşi dă seama Amir, e şi greu. Ar trebui să se facă friptură pentru 1.800 de oameni.
- Nu prea se poate.”
(integral in Academia Catavencu)
Amir şi Filip mi-au zis că Mihai, chinezul, e un tip foarte de treabă.
– Munceşte ca un robot. E pus pe treabă. Nu e atent la nimic, doar la mîncare. E foarte bun la bucătărie.
Bucătăria deţinuţilor nu e cea mai curată din lume. Cîteva rînduri de cazane mari
unde fierb ciorbele şi tocăniţele. Podeaua e alunecoasă. Un fel de mîzgă acoperă cu generozitate totul. Dacă vrei, te poţi da ca pe gheaţă. Unul dintre rîndurile de cazane are etichetă: "Musulmani".
O sută douăzeci de deţinuţi din Rahova mănîncă după specific musulman. Amir, unul dintre cei doi bucătari musulmani, face însă precizările:
– Nu sînt toţi musulmani. Mănîncă în regim musulman. Pot să fie şi jidani, adică evrei, pot să fie şi persoane care ţin regim, diabetici. Cei mai mulţi sîntem pe secţia 6, vreo patruzeci de oameni.
Bucătarii sînt Filip Shtjefni, pronunţat Ştefni, din Albania, şi Amir Abbasi, iranian, de 14 ani în România.
*
Iluziile mele privind mîncărurile cu specific gătite de bucătarii specifici pentru diferitele naţii care coabitează la Rahova se spulberă rapid.
Chinezul nu găteşte chinezeşte pentru chinezii lui, aşa cum bucătarii musulmani nu gătesc nici falafel, nici mutabal, nici taboule, nici labneh. Nimic pe bază de boabe de năut. Meniul este de o tristă democraţie la închisoare.
– Doar pilaful ce încercăm să-l mai scoatem ca la arabi, să fie cît mai uscat. Altfel, e acelaşi meniu ca la ceilalţi. Cînd e ciorbă de fasole şi de legume la felul întîi, avem mîncare de cartofi sau tocăniţă de cartofi la felul doi. Sau ghiveci. Cînd avem ciorbă de fasole la felul întîi, nu mai avem mîncare de fasole la felul doi. Seara, dacă am avut cartofi sau fasole la prînz, avem pilaf şi paste.
– Doar atît?
– Atît, îmi spun amîndoi amuzaţi într-un fel trist.
– De cînd n-am mai mîncat şi noi o friptură de pui.
– Eu nu am mîncat friptură aici de cînd sînt, de şase ani, zice Amir.
– Ba nu, a mai fost friptură, zice Filip.
– Cînd a fost?
– A fost de Ziua Justiţiei.
– N-a fost friptură, au fost chiuftele.
– A fost friptură.
– Eu nu ştiu de friptură.
Pe de altă parte, îşi dă seama Amir, e şi greu. Ar trebui să se facă friptură pentru 1.800 de oameni.
- Nu prea se poate.”
(integral in Academia Catavencu)
Veterinarii ameninţă statul cu judecata
Medicii veterinari concesionari nu şi-au mai primit banii din februarie, iar bugetul Autorităţii Sanitar-Veterinare nu poate acoperi drepturile acestora.
Medicii veterinari ar putea da în judecată statul pentru a-şi recupera contravaloarea serviciilor veterinare şi a celor de identificare prestate în baza unor contracte semnate pe o perioadă de 15 ani. Suma totală datorată de stat se ridică la 75 de milioane de lei (20,78 milioane de euro). Majoritatea celor 4.000 de medici veterinari concesionari nu şi-au primit de mai bine de cinci luni banii pe care statul îi datorează pentru serviciile din cadrul Programului naţional strategic de prevenire şi control al bolilor
la animale.
Acţiunile din acest program sunt realizate de medicii veterinari de liberă practică, în baza unor contracte de concesiune. Decontul pentru realizarea acestor acţiuni trebuie făcut, conform contractului, în termen de 60 de zile de la efectuarea acţiunilor. Pericolele pentru sănătatea populaţiei în cazul întreruperii vaccinărilor şi a altor operaţiuni din acest program sunt uriaşe.
Fără bani în vistierie
„Plăţile s-au făcut până la nivelul lunii aprilie în 38 de judeţe, iar în celelalte nu s-au mai dat bani decât până la nivelul lunii februarie. Am încercat să obţinem de la Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) o promisiune fermă, o eşalonare la plată, dar am fost amânaţi mereu. Justificarea lor: nu sunt bani în buget“, a declarat, ieri, medicul
Liviu Harbuz, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România. Datoriile pe care le are statul către medici variază, în fiecare caz, între câteva mii şi câteva sute de mii de lei. Veterinarii care au eliberat acte pentru serviciile prestate sunt, pe de altă parte, obligaţi să plătească TVA sau impozite.
La această dată, în bugetul ANSVSA mai sunt doar 10 milioane de lei
pentru plata medicilor, mai susţin reprezentanţii colegiului. În cazul în care nu se vor găsi bani pentru plata medicilor, ar putea exista demisii în bloc, lucru care ar destabiliza sistemul sanitar-veterinar.
AMENINŢĂRI
Programe de vaccinări compromise
Lipsa banilor pentru plata medicilor nu este singura problemă. Preşedintele CMV a recunoscut că există şi medici veterinari implicaţi în acest program naţional care nu şi-au făcut treaba corespunzător. „Programul de vaccinare antirabică pe cale orală la vulpi este compromis în urma deficienţelor administrative, traduse prin incapacitatea autorităţii de a organiza procedurile de achiziţie a produselor biologice şi a serviciilor
de distribuire a momelilor vaccinale în teritoriu“, a mai spus Liviu Harbuz. El a adăugat că, în prezent, în România există „aproape“ 400 de focare de rabie.
Medicii veterinari ar putea da în judecată statul pentru a-şi recupera contravaloarea serviciilor veterinare şi a celor de identificare prestate în baza unor contracte semnate pe o perioadă de 15 ani. Suma totală datorată de stat se ridică la 75 de milioane de lei (20,78 milioane de euro). Majoritatea celor 4.000 de medici veterinari concesionari nu şi-au primit de mai bine de cinci luni banii pe care statul îi datorează pentru serviciile din cadrul Programului naţional strategic de prevenire şi control al bolilor
la animale.
Acţiunile din acest program sunt realizate de medicii veterinari de liberă practică, în baza unor contracte de concesiune. Decontul pentru realizarea acestor acţiuni trebuie făcut, conform contractului, în termen de 60 de zile de la efectuarea acţiunilor. Pericolele pentru sănătatea populaţiei în cazul întreruperii vaccinărilor şi a altor operaţiuni din acest program sunt uriaşe.
Fără bani în vistierie
„Plăţile s-au făcut până la nivelul lunii aprilie în 38 de judeţe, iar în celelalte nu s-au mai dat bani decât până la nivelul lunii februarie. Am încercat să obţinem de la Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) o promisiune fermă, o eşalonare la plată, dar am fost amânaţi mereu. Justificarea lor: nu sunt bani în buget“, a declarat, ieri, medicul
Liviu Harbuz, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România. Datoriile pe care le are statul către medici variază, în fiecare caz, între câteva mii şi câteva sute de mii de lei. Veterinarii care au eliberat acte pentru serviciile prestate sunt, pe de altă parte, obligaţi să plătească TVA sau impozite.
La această dată, în bugetul ANSVSA mai sunt doar 10 milioane de lei
pentru plata medicilor, mai susţin reprezentanţii colegiului. În cazul în care nu se vor găsi bani pentru plata medicilor, ar putea exista demisii în bloc, lucru care ar destabiliza sistemul sanitar-veterinar.
AMENINŢĂRI
Programe de vaccinări compromise
Lipsa banilor pentru plata medicilor nu este singura problemă. Preşedintele CMV a recunoscut că există şi medici veterinari implicaţi în acest program naţional care nu şi-au făcut treaba corespunzător. „Programul de vaccinare antirabică pe cale orală la vulpi este compromis în urma deficienţelor administrative, traduse prin incapacitatea autorităţii de a organiza procedurile de achiziţie a produselor biologice şi a serviciilor
de distribuire a momelilor vaccinale în teritoriu“, a mai spus Liviu Harbuz. El a adăugat că, în prezent, în România există „aproape“ 400 de focare de rabie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
